„Ați văzut? Au dărâmat clopotnița Bisericii celei vechi. Și s-a spus la slujbă săptămâna trecută că va fi dărâmată și Biserica. Pentru că e prea veche. Ne spuneați că asta nu se poate, că nu se va întâmpla niciodată, că ansamblurile bisericești nu pot să dispară ca o casă, un grajd, un șopron care nu mai sunt necesare, că bisericile sunt apărate de legi scrise și nescrise care nu pot fi încălcate. Și uite că deja clopotnița a dispărut. E doar începutul.”
Iată un mesaj pe care l-am primit de la un fost elev, licean acum. 2018 a fost Anul European al Patrimoniului Cultural. L-am marcat, ca profesor, în cadrul activităților școlare și extrașcolare prin proiecte de cunoastere, in primul rând, a patrimoniului comunității noastre, Vintileasca.Și, bineînțeles, le-am vorbit despre ansamblul vechii biserici a Parohiei Neculele format din clopotniță și lăcaș de cult. Eu așa știu, așa am învățat de la preoții care au trecut pe aici, de la bunici și străbunici, din documentele care mi-au trecut prin mână dar și cunoscând de 60 de ani aceste monumente: sunt extrem de valoroase.
Prima biserică ar fi fost construită în locul pe care e Biserica noastră azi, pe la 1530. În Enciclopedia Română și în Marele Dicționar Geografic numele Bisericii noastre se leagă de acela al voievodului Vlad-Vintilă de la Slatina care i-a condus pe localnici împotriva unei hoarde de tătari care doreau să distrugă credința locală, învingându-i chiar pe locul unde azi se află vechea noastră Biserică parohială. Viața religioasă se desfășura în această zonă a Bisericii amintindu-se în lucrările menționate mai sus că ar fi existat o viață religioasă organizată în aceste locuri încă de la 1530. Nu se știe cu precizie cum a dispărut prima Biserică, legenda spune că s-ar fi ascuns în ea ca să scape de urgia turcească sau tătărască femei, copii, bătrâni și că păgânii i-au dat foc și a ars cu oamenii într-ânsa. A rămas doar o cruce de piatră pe care iubitorii de Dumnezeu au ocrotit-o până la ridicarea unei noi biserici.
La 1863 o nouă biserică a fost finalizată pe același loc și sfințită de Arhimandritul Filotei cu hramul Sfinții Voievozi. Era la trei ani după Unirea Moldovei cu Țara Românească. În 1859 domnitorul Alexandru-Ioan Cuza trecuse cu suita sa prin locurile noastre. S-a oprit la Primăria care era atunci pe locul unde astăzi este casa lui Țuțui Ion (Buzdrea), în satul Neculele. A fost găzduit o seară acolo. Ne putem imagina că, Unirea fiind înfăptuită, credincioșii au primit un imbold de a marca acest eveniment și poate au primit și ajutor de la noul stat pentru a-și continua în liniște viața de creștini. Poate chiar domnitorul, aflând despre necazurile oamenilor, despre dorința de a avea o biserică, i-a încurajat și i-a ajutat. Coincidența datelor nu poate fi una simplă.
Din cauze necunoscute și această biserică arde dar rămâne clopotnița care, cu o vechime de aproximativ 160 de ani pare (părea) a fi cea mai veche construcție de pe teritoriul comunei. Și nu una oarecare, ci un edificiu sfințit din care, din vremuri străvechi până mai ieri, s-a auzit sunetul clopotului în toate satele chemând oamenii la Sfânta Liturghie, anunțând amenințări, primejdii dar și botezuri, nunți, evenimente importante din istorie. O clopotniță ridicată în anii Unirii Principatelor. Ce poate fi mai frumos, ce poate fi mai nobil să păstrezi, să arăți și să le povestești copiilor și nepoților tăi despre istoria, despre Credința strămoșilor noștri!
Pe același loc a fost construită bătrâna noastră biserică de lemn. Avocatul Menelaș Chircu a dăruit terenul necesar pentru cimitir precum și 17 hectare de pădure, redobândită de Biserică după 1989. Pictura a fost realizată de unul dintre cei mai cunoscuți pictori de icoane, de biserici din România, Mihail Bălășescu, în preajma anului 1950. Pictorul a îndrăgit aceste locuri și a fost căsătorit cu o neculeancă, Mioara Trestianu/Bălășescu, verișoară bună cu Simioana Marinescu.Și-au construit și o casă de vacanță mai sus de Scoala Vintileasca. Aceasta a fost demolată după moartea pictorului dar școala de la Bahnele îi poartă numele. Pictorul a trăit la Craiova până la moartea soției sale. Mai târziu, bolnav, s-a mutat la București și legătura cu el s-a pierdut.
Tufănoiu Vergică, fost elev al Scolii Vintileasca, și el pictor de biserici, spunea că apreciază foarte mult pictura în stil realist din vechea și nobila noastră Biserică veche pentru că e de o valoare foarte mare.
Un alt lucru important legat de Biserica noastră este că din 1961 până în 1983 în altarul său slujeste preotul-erou Nicolae Pogan, deținut politic timp de 9 ani în închisorile din Midia, Onești, Bârlad, Periprava pentru că s-a opus regimului comunist și intervenției violente a acestuia în viața Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Pogan a fost un bun gospodar care a lăsat urmașilor săi o parohie și o Biserică bine păstorite. Părintele Pogan a botezat, a cununat mii de credincioși care-i poartă o amintire frumoasă.Ce mândrie să spui copiilor, nepoților tăi, elevilor, turiștilor: „În acest Sfânt Altar, în acest Sfânt lăcaș a slujit preotul-erou Nicolae Pogan”.
Un alt preot paroh dedicat rolului său în viața religioasă-și n numai-a sătenilor precum și în repararea vechii Biserici și îngrijirea ei a fost părintele Blendea Sandu.În anul 1986, sub îndrumarea sa și cu participarea efectivă la lucrări, a fost curățată pictura și a fost refăcut întregul interior. Tot părintele Blendea a avut inițiativa reconstruirii Bisericii Ortodoxe din satul Bahnele. Aici a existat o biserică pe la 1713 din care a rămas doar Sfânta Masă. Știind despre asta, enoriași bătrâni ca Luca Stăruială, Enuță Suflețel, Ion Stere aduc dovezi mărturiile strămoșilor lor, îl roagă pe preot să-i îndrume, caută în locurile cu pricina și găsesc printre pietre și pământ piciorul Sfintei Mese și Placa căzută jos. Au simțit bucuria să reînvie viața religioasă zilnică prin ridicarea unei biserici care a fost sfințită în 1992 de Episcopul Epifanie.
Din toate astea învățăm că de veacuri credincioșii păstrează, construiesc, repară, înfrumusețează dar nu distrug, nu dărâmă biserici sau clopotnițe. Am scăpat de regimul comunist care, cu toată ura sa împotriva Bisericii și a lăcașurilor de cult, la Vintileasca nu au îndrăznit să distrugă nimic și distrugem noi? Cu ce drept?! Cel care a dărâmat clopotnița a făcut-o fără iubire, fără înțelepciune, fără responsabilitate, fără frică de Dumnezeu. Cum au putut autoritățile comunei să privească nepăsătoare la acest dezastru? Vor privi la fel, iresponsabile, și la distrugerea valoroasei noastre Biserici de lemn? Noi, noi toți, avem dreptul să privim nepăsători la aceste fapte?
Profesorii vin și pleacă, medicii vin și pleacă, preoții vin și pleacă iar cei născuți aici pleacă și ei într-o zi în veșnicie; dar valorile comunității trebuie să rămână la locul lor!!!
Dacă ai putere obținută prin cultură, prin munca brațelor tale, prin alegeri, prin bătaie cu pumnul în masă sau prin „a pune pumnul în gură” celui care vrea să-și spună durerea, nu folosi această putere împotriva valorilor unei comunități, folosește-o spre a spori aceste valori. Și, mai ales, nu folosi puterea împotriva lui Dumnezeu! „Dumnezeu nu dă cu parul, Dumnezeu dă cu anul”, spune o vorbă din bătrâni.
***
Oare noi, cei care avem rădăcini adânci în pămânul acesta, nu suntem capabili să facem rost de fondurile necesare pentru a renova bătrâna Biserică păstrându-i temelia, arhitectura, mobilierul, pictura și mai ales dramatica și frumoasa istorie? Eu cred că da!!!
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.