Foto | Muzeul de Etnografie din Paltin - proiectul inaugurat în urmă cu 48 de ani, al unui primar cu 7 clase
Din dragoste pentru tradiţiile şi obiceiurile strămoşeşti, un primar - care avea doar 7 clase - a pus piatra de temelie a Muzeului de Etnografie, într-o comună de munte, din judeţul Vrancea. A strâns ani de-a rândul costume populare vechi de sute de ani, unelte agricole şi de uz gospodăresc, mai mult, a reuşit să reconstituie, cu ajutorul muzeografilor, odaia tradiţională, care era bucătărie, cameră de zi şi dormitor, totul cu obiecte originale dăruite de localnicii care şi-au dorit acest muzeu inaugurat în anul 1972. Primarul Ionaşc Nichitoiu, din Paltin, a trecut de mult la cele veşnice dar oamenii nu l-au uitat, mai mult continuă să îmbogăţească „zestrea”. Turiştii care trec prin zonă se opresc să viziteze şi muzeul care, pentru tinerii din comună dar şi din alte părţi, este locul în care pot afla pe „viu” cum era traiul strămoşilor noştri.
Muzeul a fost inaugurat cu fast în anul 1972 de către primarul Nichitoiu, care a fost peste ani, omagiat de localnici, dar şi de persoane oficiale, la împlinirea a 10 ani de la moartea sa. A fost un om ambiţios, care şi-a dorit să facă multe, spun cei care l-au cunoscut. O parte din proiectele lui au fost finalizate, aşa cum s-a întâmplat cu Muzeul Etnografic. Totul a pornit de la zero şi, atât cât s-a putut, s-a respectat tradiţia locală, clădirea având ca model arhitectura caselor ţărăneşti din zonă. Muzeul, care are 4 încăperi mari, găzduieşte 4 colecţii alcătuite cu ajutorul muzeografilor de la Muzeul Vrancei.
„Aici avem poza lui Nichitoiu Ionaşc, cel care a avut ideea înfiinţării acestui muzeu...”
Aşa îşi începe curatorul muzeului prezentarea celor patru colecţii, pe care le găzduieşte muzeul. Fiind un om gospodar, primarul comunei Paltin, a decis - cu mulţi ani în urmă- să lase ceva pe urma sa care să amintească de traiul de altădată, dar şi de tradiţiile şi obiceiurile din zonă. Exponatele au fost lucrate de localnici, mai ales pe timp de iarnă şi folosite ani buni în gospodăriile lor. Femeile lucrau tot timpul, unele aveau câte 2-3 războaie de ţesut în casă, pe care îşi lucrau covoarele, păretare, sumane, iţari, pânză de casă, catrinţe şi ii. Până şi sacii de rafie, folosiţi în gospodărie, erau ţesuţi în război. De departe îmbrăcămintea elegantă şi de bun gust - portul popular specific locului - care s-a menţinut până prin 1970, ocupă una dintre sălile mari ale muzeului. Este vorba despre o colecţie impresionantă de ii şi catrinţe, pe care acum le mai îmbracă - poate - doar elevii la serbările şcolare sau la diverse concursuri.
„Este îmbrăcămintea pe care bunicii noştri au purtat-o în ocazii speciale din viaţa lor, la nunţi, botezuri, la hore. Aceasta este cea mai veche ie ţesută cu fir de lână, pe pânză de casă - o pânză cu fir mai gros. A depăşit de mult o sută de ani. Este încărcată cu energie pozitivă căci a fost lucrată cu migală şi cu mare drag”, spune doamna Drăguţa Miloiu, custodele Muzeului Etnografic din Paltin.
În singura odaie a casei, aşa cum erau mai toate casele cu ani în urmă, trona pe mijloc soba cu horn, iar lipit de perete, un pat mare pe care erau etalate toate ţesăturile şi cusăturile făcute de gospodina casei. Pe vremea aceea, când nu aveau curent electric, nici radio şi nici televizor, gospodinele se luau la întrecere, care lucrează mai mult, mai frumos şi cu modele unicat. Între pat şi sobă se afla măsuţa joasă, cu scăunele, la care se aşeza toată familia la masă.
Noaptea însă, „Se dormea pe jos, în jurul sobei, în mijlocul camerei fiind mult mai cald decât în restul încăperii”, adaugă doamna Drăguţa Miloiu, care ne mai arată un fier de călcat cu goarnă şi un felinar mai deosebit. Pereţii odăii, din care nu lipsea leagănul pentru copil, erau acoperiţi cu covoare şi păretare ţesute în război de către gospodina casei.
- Aşa aţi trăit şi dumneavoastră? îl întreb pe directorul Şcolii Gimnaziale, din Paltin, născut şi crescut în Prahuda. Acum, periodic, vine cu elevii din şcoala pe care o conduce, pentru a le arăta cum era traiul strămoşesc.
„Da, am prins tot ce se vede în muzeu, masa la care mâncam..., în special când mergeam la bunica, cu lingură de lemn... Atunci era bine, era gustul natural al mâncării... Aici sunt toate adunate, aşa era viaţa acum 40,50, 100 de ani...”
- L-aţi cunoscut pe primarul Ionaşc Nichitoiu? întreb.
„L-am cunoscut, am lucrat cu dumnealui la începutul carierei mele. Era un om deosebit, un om care avea tot ce se cere unui bun primar, pentru a fi conducător la vremea respectivă. Noi, cei de acum, îi mulţumim pentru ce a realizat pentru comună”, spune domnul profesor Ionel Tătaru, care de ani buni conduce Şcoala Gimnazială din această comună.
O încăpere este destinată obiectelor folosite de gospodinele din sat. Nu lipsesc urzitorul, războiul de ţesut furca de tors lână şi cânepă, din care se făceau aproape toate obiectele de îmbrăcăminte şi cele care împodobeau casa, astfel încât femeile nu erau nevoite să cumpere prea multe de la oraş.
Bine reprezentate sunt şi activităţile zilnice ale localnicilor care aveau in gospodărie un inventar impresionant. Cele mai vechi exponate se află în colecţia cu obiecte folosite pentru prelucrarea lemnului, laptelui şi a pieilor de oaie, pentru arat şi semănat, îndeletniciri rezervate bărbaţilor.
„Avem acest cric de ridicat căruţe, în formă de spirală, din lemn de corn, datat 1750. Aceasta este o pohorniţă, un obiect la fel de vechi, în care se ţinea păcura cu care se ungeau osiile la căruţă, o presă de ulei din nuci, barda de cioplit lemnul, tipare şi păpuşare de lemn. Avem un păpuşar datat 1874”, mai spune doamna Drăguţa Miloiu.
A devenit de acum tradiţie ca în vizitele la muzeu elevii să poarte costume populare, mai ales că aproape fiecare familie din sat are măcar un costum de îmbrăcat la sărbători.
„Costumul pe care-l port este lucrat de străbunica mea. A fost purtat de mătuşa mea, acum îl port eu... Când vin la muzeu îmi aduc aminte de vremurile trecute care, prin port şi tradiţiile păstrate încă, mă inspiră când desenez, când pictez, spune Maria.
„Mi-a plăcut acest plug care are câteva secole”, spune Ovidiu, care nu se mai da dus de lângă plugul de lemn. Are o maiestate şi o robusteţe care impresionează şi acum. Ţi se face pielea de găină doar cât îl priveşti şi te întrebi cum de putea ieşi din mâinile ţăranilor aşa ceva, care pare mai mult o operă de artă”.
Adrian se opreşte la fluiere. Bunicul lui i-a transmis pasiunea pentru ele şi pentru cântul popular.
„Cel mai mult aceste fluiere îmi plac. Bunicul meu făcea fluiere şi cânta într-un ansamblu folcloric. Chiar şi eu cânt, m-am gândit să calc pe urmele bunicului meu”.
Adelina este fermecată de frumuseţea din jur. Şi ea poartă un costum popular specific zonei.
„Chiar dacă e mai nou, modelul lucrat este vechi de sute de ani şi lucrul acesta contează foarte mult pentru mine, mai ales că a fost făcut de bunica mea. De aceea are o mare valoare sentimentală”.
Care a fost cheia succesului acestui muzeu, care şi acum este un model de inspiraţie? Omul care a sfinţit locul, Ionaşc Nichitoiu, de loc din Paltin Vrancea. Oamenii de aici sunt mândrii de moştenirea primită de la Ionaşc şi Tinca Nichitoiu, pe care îi consideră adevăraţi colecţionari de artă. ( Janine VADISLAV)
