Foto | În Vrancea vreme capricioasă, temperaturi de până la 38/39 grade, precipitații lipsă!
Pentru agricultori, vremea rămâne un aliat imprevizibil. Poate fi cel mai bun prieten atunci când favorizează culturile, dar şi un duşman de temut când plouă cu piatră, sau arşiţa usucă culturile pe câmp. În Vrancea, după precipitaţiile care au adus în sol - cu ceva timp în urmă - 130l/mp -, n-a mai căzut picătură de apă, deşi culturile de păioase ar mai fi avut nevoie de cel puţin 30 l/mp de apă, pentru a umple bobul la grâu, orz sau rapiţă. Nu suferă doar culturile ci şi locuitorii comunelor şi animalele din gospodării unde apa a secat chiar şi în fântâni.
Râurile Vrancei, care îşi au izvorul în zona de munte, au rămas fără apă. Ca în fiecare an de secetă, Milcovul, care are o albie generoasa în vremuri ploioase, a rămas doar cu o suviţă de apă pe mijloc, care poate fi sărită cu piciorul, iar în albia lărgită au crescut bălării. În comuna Goleşti, deşi apa curge la robinet - deocamdată - fără restricţii, oamenii se gândesc la ce e mai rău....
- Au fost probleme? întreb

- „ Dacă se prelungeşte seceta probabil vor fi şi restricţii de apă, văd că e pe plan naţional... ” , spune domnul Vasile Bostănaru, viceprimarul comunei.
- Vă aşteptaţi la aşa ceva?
- „ Da, punem răul înainte!” , mai spune spune viceprimarul celei mai frumoase comune din Vrancea
Mergem mai departe...
În comuna Vârteşcoiu localnicii au acces la apa potabilă cu ora, de mulţi ani... Compania de Utilităţi Publice a iniţiat un program „personalizat”, între orele 12.00- 17.00 în fiecare zi, alimentarea cu apă este oprită.
- Când dau drumul la apă? întreb

- „ De la 17:00 la 23:00 şi dimineaţa de la ora 5:00 la ora 12:00. Compania de Utilităţi Publice are un program, un proiect să spun, început în 2018, care trenează... Au avut un constructor, au reziliat contractul acum 2 ani, acum se pare că vor relua lucrările” , spune domnul Viorel Mârza, primarul comunei Vârteşcoiu.
Localnicii sunt nemulţumiţi, pare că proiectul nu mai ajunge la final.
- De la an la an avem promisiuni că „anul acesta terminăm, anul acesta terminăm ” şi nici în acest an nu au terminat şi finalizat acest proiect.
Ultima comună vizitată pe Valea Milcovului, este comuna Broşteni, care se confruntă vara, când nu plouă, cu lipsa apei. Îmi amintesc cum primăria aducea oamenilor apa cu maşina dar, între timp au început o colaborare cu Compania de Utilităţi Publice care a făcut ceva lucrări, nu multe (mă tem că se repetă situaţia de la Vârteşcoiu). De obicei, arşița verilor face prăpăd, apa de băut e ca „ apa sfinţită” , rară, doar la sărbători). Apa râului Milcov, care trece prin comună, nu e bună de băut, fiind doar pentru animale şi udat grădinile. Singura sursă de apă potabilă este fântâna de la intrarea în comună, de unde poate lua apă tot omu, care seacă vara, aşa cum s-a întâmplat şi acum. Ne încercăm şi noi norocul, să ne potolim setea. Mergem la fântână, parcă se zăreşte ceva sclipind când ne aplecăm peste margine..., dar Dumnezeu ştie ce-o fi, poate ceva apă?
- Aţi scos apă? întreb pe domnul care se oferă să mă ajute.
- „ Foarte puţină...”
- E de-o cană de apă?
- „ Da! Cantitatea de apă e foarte redusa din cauza căldurii... ”
- De când a secat? întreb
- „ Săptămâna trecută..., dar mai era ceva apă...”
Localnici s-au obişnuit, dau fuga la magazin după apă, la oraş, cine poate, cine are maşină, cine are bani...
- De unde luaţi apa? întreb.

- „ Din fânână, se mai poate” spune norocosul propietar al unei fântâni.
- Aşa a fost problemă cu apa întotdeauna? întreb

- „ Acuma nu ştiu dacă mereu, da acuma, cu secetele astea, se-ntâmplă în perioadele astea, scad foarte mult rezervele de apă, din păcate....”
Abia acum au încept lucrările pentru apă şi canal, în comuna Broşteni, s-au încheiat contracte cu furnizorul de apă şi într- un final, cred ei, se vor putea folosi de apa care va curge la robinet. Deocamdată doar de la intrare în comună, până la primarie, şi doar pe-o parte a drumului. Pentru restul comunei, formată din mai multe sate, localnicii mai au de aşteptat fiind nevoiţi să apeleze la ajutorul primăriei, care aducea, acum câţiva ani, apa cu butoiul, sau să se alimenteze de la singura fântână din faţa primăriei care seaca şi ea când ţi-e lumea mai dragă... ( Janine VADISLAV )














