Viața satului

FOTO | Din dragoste pentru tradiţiile locale şi pentru portul popular, un tânăr din Soveja şi-a făcut muzeu în podul casei părintești

Janine VADISLAV
22 iul 2020 2128 vizualizări

Adrian Dudu, din Soveja,  născut şi crescut în zona de munte a Vrancei unde odinioară tradiţia şi obiceiurile erau păstrate cu sfinţenie, văzând cum dispar portul popular, obiecte folosite în gospodărie, ţesături a decis să salveze ce se mai putea salva. Când a strâns suficiente exponate s-a gândit să le expună undeva, într-un loc în care vecinii, rudele, prietenii şi turiştii care trec prin zonă, să vină, să le vadă. Ideea i-a dat-o bunica lui, Domnica Dudu  şi tot ea i-a pus la dispoziţie locaţia. Aşa a luat naştere „Muzeul din Pod”, unic în Vrancea.

Adrian a moştenit dragostea pentru tradiţie şi portul popular din familie. În copilărie a purtat şi el costumul lucrat în casă, pe care acum îl poartă fratele lui, Sebe. Bunica povesteşte că de mic venea acasă ba cu o strachină, ba cu o lingură veche, pe care le primea de la bătrânele din sat. Încet, încet a adunat suficiente obiecte, unele primite, altele din familie, restul cumpărate cu banii câştigaţi de el. Tot atunci a început să pregătească spaţiul destinat muzeulul care, până acum vreo 3 ani, a fost un fânar. A lucrat singur, în timpul liber şi, spune tânărul, a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa lui.

„A fost un pod unde ţineau bătrânii fânul. Mama a dat zăvezile (covoare ţesute dintr-o bucată, care se pun pe pereţi de jur împrejur) jos din casa mare, iar eu le-am pus pe pereţi în pod. Nu mai erau în stare foarte bună, trecuseră ceva ani, a trebuit să le repar, le-am spălat şi le-am pus la locul lor. Am mai adunat exponate de la vecini şi de la rude”, povesteşte Adrian.

- Ce-au spus vecinii când au auzit că-ţi faci muzeu? întreb.

„Mi-au spus că le place ideea mea.”

Lui Adrian îi plac toate piesele din muzeu, dar are şi câteva la care ţine în mod deosebit: zăvezile, care au fost ţesute de bunica lui, dar şi un tablou aşezat la loc de cinste, în odaia mare.

„Aici sunt străbunicii mei când erau mire şi mireasă, iar aici este alaiul de la nuntă... Preţios este şi acest costum popular format  din fotă, care a fost a străbunicii mele şi are peste 100 de ani, pieptărica bunicii, pe care a purtat-o când a fost mireasă, apoi la horă. Ştergarul cu care a fost mireasă bunica, cămaşa şi brăcila”, povesteşte cu drag Adrian.

Cel mai scump exponat, pe care l-a cumpărat, este o cămaşă cu manişcă.

„Manişca este strânsa la mână şi este prinsă cu nasture”.

Cât a costat? întreb.

„Vreo 50 lei.”

Adrian, care are în muzeu cam tot ce se găsea în casa tradiţională de acum 100 de ani, război de ţesut, obiecte de folosinţă în gospodărie, covoare foarte vechi, fotografii, primeşte deseori musafiri, vecine şi rudele care vin cu lucrul. Tanti Viorica, poartă o cămaşă veche de 70 de ani, cusută de mama ei. Aşa coseau femeile pe atunci, să mai câştige un ban, să aibă cu ce ţine casa. Fiind sora mai mare, avea grijă de sora mică, să poată lucra mama lor în linişte.

„ Îi spuneam surorii mele ce-mi spunea mama mie, să fim cuminţi, să ascultăm  de mama că ea coase să ne cumpere mălai, să ne facă măliguţă, să ne dea de mâncare, că tata nu-i acasă. Mama trăieşte şi acum, are 89 de ani”.

În vacanţă vin şi codanele din sat să înveţe să ţeasă.

„E prima dată că intru în război”, spune Tatiana.

- Cum e? întreb.

„Greu”.

- Ai mai văzut la cineva cum se lucrează?

„La bunicii mei, la străbunici. Părea uşor, dar acum e greu.”

Bunica lui Adrian spune că dragostea de tradiţie, de obiceiuri străvechi, a fost transmisă din generaţie în generaţie în familia ei.

„Aici ne-am născut, aici ne-am crescut şi bunicii şi părinţii noştri aşa au fost crescuţi.”

Deşi e trecută binişor de 70 de ani, bunica lucrează ca atunci când era fată, nu stă o clipă.

„Cum să stau? Ne stă norocul, dacă stăm,” spune bunica Domnica.

Cumnata Viorica povesteşte cum era când s-a măritat şi a împlinit 16 ani ca nevastă. Nu ştia să facă mare lucru aşa că lelea, cum îi spune cumnatei Domnica, a învăţat-o să lucreze în război, să tricoteze.

„Ea m-a învăţat să pun ochi pe andrea şi să ţes, aşa cum vorbim acum s-o învăţăm pe Tatiana. Mă frământam cum să fac, daca n-am putut să merg la şcoală şi m-am căsătorit, trebuia să pun mâna la treabă. Aşa era înainte. Era ruşine de soacră-ta. Dimineaţa, la 5, deschidea uşa, tranc! Ce-o fi făcând în camera de dincolo, mă întrebam, Cred că face aşa ca să mă trezesc. Mă gândeam, să mă duc şi eu  să m-apuc  de treabă? 

Mi-aduc aminte, era toamna ploioasă când m-am căsătorit. Copchil, bre! Aici am împlinit 16 ani. Trebuia să culeagă în grădină sfecla şi-mi îngheţau mâinile. Aveam o bundiţă - eram o mână de fată, femeie na, că acum eram căsătorită. Hai să scoatem sfecla. Mi-era ruşine să spun „măi mamă, nu mai pot de frig”. Făceam mâinile pumn, pline de pământ, şi le băgam în buzunar Ea, soacra, mă vedea, dar nu-mi zicea mie şi-i spunea soţului, care era mai mare cu şapte ani ca mine. „Măi Gheorghe, ce-ai să faci tu cu fetişoara asta? Nu se pune în gură cu noi, aici face de toate, dar ce-i cu ea, trebuie  să-i coşi buzunarele la bondă că tot timpul bagă mâinile în buzunar.” El i-a zis, „E copchil bre, n-are chielea groasă ca mneta”.

Mai o poveste, mai o ghicitoare, ziua trece şi lucrul are mai mult spor.

Pasiunea lui Adrian l-a molipsit şi pe fratele mai mic care are deja muzeul lui.

„Am o putină, care se face brânza în ea, cojoacele mele de când eram mic, vârtelniţa şi cârja  străbunicului meu, îmi sunt cele mai dragi.

- Ce vrei să te faci când vei fi mare, ca fratele tău.

„Fermier, vreau să rămân aici în sat, spune Sebe care şi-a făcut planurile de viitor deşi are doar 8 ani.

Adrian spune că „Muzeul din Pod” este sufletului lui, pe care îl împarte şi cu alţi iubitori de frumos. O face cu mare drag, mai ales că primii vizitatori din Bucureşti, Galaţi, din comună chiar, au urcat deja în pod.  ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.