Domeniile Panciu Winery&Resor, de la Țifești, gazda Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2019
Concursul Național de Vinuri ”Bachus” 2019 a ajuns în acest an la ediția a X-a și se desfășoară la Domeniile Panciu Winery&Resor, din comuna Țifești, satul Sîrbi.
Ediția din acest an este organizată cu sprijinul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, condusă de prof. univ. dr. Dan Boboc, care este și președintele juriului. Concursul are loc într-un cadru deosebit, pe dealul Sîrbilor, la domeniul construit de omul de afaceri Daniel Guzu, care a început în urmă cu câțiva ani o afacere în vinificație și s-a extins și la turism și organizarea de evenimente. La concursul de vineri participă 53 de firme, cu 302 de probe de vinuri, mai puține decât în urmă cu un an, pentru că nu au mai fost înscrise vinuri de anul acesta.
Vinurile vor fi jurizate de patru comisii formate din specialiști ADAR, iar cele mai apreciate vinuri, roșii, dar și băuturi spirtoase vor fi premiate cu Marea Medalie de Aur. Participanții clasați pe primele trei locuri vor fi înscriși de Consiliul Județean Vrancea la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă. Jumătate din vinurile din concurs sunt albe, aproximativ 20% vinuri roze, iar 30% vinuri roșii.
”Filiera viti-vinicolă este cea mai bună din România pentru că este filiera care a atras toți banii de la Uniunea Europeană, este filiera care a făcut reconversie la o marte din vii și este filiera care a investit în tehnologie”, a spus Dan Boboc, președintele ADAR. La deschiderea evenimentului a fost prezent și Ionel Cel – Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea. Punctajul maxim care poate fi obținut este de 100 de puncte, iar premiile acordate sunt marea medalie de aur, medalie de aur și medalie de argint. Dan Boboc, președintele juriului de la Bachus, a arătat că din anul 2008 calitatea vinurilor a crescut ca urmare a programelor de reconversie și a investițiilor în tehnologie. Acesta a arătat că dacă în urmă cu 20 de ani românii preferau în proporție de 75% vinul alb și 25% vinul roși, în prezent ponderea consumatorilor de vin roși a crescut la 35%. De asemenea, vinul roze a crescut de la 3% la 14% în preferințele consumatorilor. (M. B.)