Agricultura în Vrancea - De la colectivul de ieri la provocările de azi
Fără a cădea în extaz pentru fostele forme de exploatare agricolă din perioada comunistă , nu putem să nu ne amintim , oricât de cârcotași am fi, că modul acesta de a face producție nu era chiar un dezastru. Si poate ar trebui să folosim aceste idei , modificate bineînțeles , conform situației din prezent , mai ales că după ce va înceta criza cu CoVid 19 nu prea vom mai avea produse agricole la discreție sau cel putin nu la aceleași prețuri. Așa că acolo unde este posibil ar fi bine să obținem de pe pământul țării noastre ceea ce se poate , ca să nu mai căutăm prin alte locuri ale mapamondului marfă din surse dubioase și cu prețuri piperate.
Din păcate e o problemă anume că după reconstituirea dreptului de proprietate, retrocedare sau restituire ori cum i s- a mai zis, aspecte care s- au dispus încă din zorii tranziției,ne- am trezit cu teritoriul agricol al României sfâșiat în milioane de parcele cu toți atâția proprietari. Făra discuție, pe multe zone se face agricultură bună, dar după cum poate observa oricine care știe mai bine regiunea noastră vrâncenească, numeroase pământuri stau nelucrate și infestează de cele mai multe ori și locurile vecine .
Dar o agricultură eficientă nu se poate face oricum și de oricine. Adică nu se poate face de unul singur, nici pe suprafețe mici și nici cu bani puțini. După cum zicea un cunoscut fermier de pe șoseaua Vrancei, dacă nu ai 150 000 de euro în buzunar când te apuci de agricultură, mai bine îți vezi de treaba ta și poate că are dreptate, dar câți români dispun de această sumă. Izolat foarte puțini, dar împreună, poate toți. Dar mai multe idei despre acest lucru pot avea specialiștii de la Ministerul Agriculturii și funcționarii de la filialele județene și ar fi bine să nu le mai țină doar pentru dânșii, ci să le pună cât mai repede în practică.
În legătură cu povestea de față ar fi bine să aflăm cât mai pe scurt și despre colectivizarea agriculturii româneșt , dar nu despre dramele ei despre care a scris pasionata profesoară Sandu Camelia și nici despre tot fenomenul în ansamblu de care s a preocupat un fost șef al Arhivelor Naționale, Dorin Dobrincu, ci câteva aspecte poate nesemnificative, dar măcar, unele pilduitoare și altele hazlii.
Colectivizarea a început în România, deci și la noi în județ, în anul 1949, când în temeiul Decretului 83/1949 au fost spoliați și ultimii moșieri ai țării, iar pe fermele lor s au pus bazele primelor gospodării agricole. Cu debut în acest an, procesul colectivizării s a terminat 13 ani mai târzi , cu declararea acestuia ca finalizat. Au rezultat astfel Gospodării Agricole de Stat și Gospodării Agricole Colective, numite așa până în anul 1965, după care au devenit Cooperative Agricole. Spre deosebire de Cooperativele Agricole de Stat, cele cunoscute ca C. A. P. uri au fost alcătuite din pământul cu care s au înscris membrii unei comunități, de bună, dar mai ales de silită voie. Cu toate acestea în cererea de înscriere cu care intra în C. A. P. cooperatorul, nu se consemna nicăieri că își vinde terenul, așa că dreptul său de stăpânire nu a luat sfârșit atunci. Regimul comunist doar a modificat vremelnic o situație de proprietate, care, după 1990 a putut fi remediată, mai bine sau mai rău, după cum au reușit și autoritățile și după cum declară și urmașii membrilor cooperatori, unii mulțumiți și alții total nemulțumiți.
La noi la Focșani în anii grei ai deceniului roșu a început în forță, după 1957 constituirea a patru Gospodării Agricole Colective: 1907, Alexandru Ioan Cuza,1 Mai si Milcovul, care s au unit în 1965, rezultând un C A P unic, mai mare și sigur mai productiv, întins dinspre Odobești până la comuna Milcovul și de la Garoafa și Vânători până spre Cotești și Slobozia Ciorăști . Cererile de înscriere ale focșănenilor par la prima vedere serioase,asta daca nu s- ar ști că au fost scrise, cele mai multe, la comandă și sub amenințare (în primul rând toate se terminau cu formula „Luptăm activ pentru pace”) Dar există și un alt fel de cereri, acelea de renunțare. Un curajos tov. Arghiroiu scria că este bolnav de nervi la stomac și vrea să se retragă din gospodărie. Alt tovarăș se îmbăta cu apa rece și roagă să se binevoiască retragerea sa din gospodărie conform statutului și legilor în vigoare. Un veteren împroprietărit la Primul Razboi scria că în lipsa sa de acasă, soția s a înscris în colectiv și roagă înapoierea hectarului, deoarece este împroprietarire de la stat și deci de neatins. Alt tovarăs mărturisea că este bolnav de trichinoză, iar timp de un an nu poate depune niciun efort, și prin urmare vrea restituirea cererii de înscriere. O tovarășa susținea că vrea înscrierea pentru că dorea să contribuie la construirea socialismului, alta spunea că a iscălit fără să și dea seama și vrea înapoi pământul. Tov Dorângă scria că a semnat fiind distrat și pentru că atunci când a ajuns acasă soția l-a luat la ceartă, roagă de înapoierea terenului,urmând să l predea după ce -și va convinge soția. Tov Gheorghe Gherghina roagă colectivul să o considere ca retrasă împreună cu suprafața adusă pe care vrea să o muncească singură ca și până atunci. Dar lăcătușul Gândac Ion are o altă variantă și vrea să fie primit în gospodărie deoarece văzând dezvoltarea și realizările obținute de harnicul colectiv de membrii ai gospodăriei dorește a fi alături de ei spre a contribui neprecupețit a înflorirea și dezvoltarea gospodăriei colective . In schimb o viitoare colectivistă avea promisă retragerea dreptului de pensie, daca nu se înscria mai repede. Si multe altele asemenea .
Pentru a nu încheia brusc o poveste care a răvășit din temelii agricultura românească trebuie avut în vedere că membrii cooperatori au fost și remunerați cu bani și produse de a lungul activității lor. Si pentru că aceste acte justificative au fost predate pe baza legii Fondului funciar la Primăriile comunale din raza administrativă a fostelor C. A. P. uri , iată, deci unde se pot adresa respectivele persoane, dacă mai au nevoie, pentru a obține o dovadă legată de venituri pe care să o folosească mai departe la Casele de Pensii.