Viața satului

Iapa Primăriei a făcut „furori’ la licitaţie

Aurelian Ivan
4 sep 2013 2321 vizualizări
Vă mai aduceţi aminte de calul şi căruţa care au ajuns la adăpostul pentru câini al Primăriei Focşani? S-a vandut cu un preţ bun, cu 300 de lei peste cel propus de primărie.

Licitaţia a avut loc zilele trecute şi a tras atenţia în special fermierilor. S-ar părea că Ziarul de Vrancea a jucat un rol important pentru că cei care s-au prezentat la licitaţie au aflat de „oferta” Primăriei din cotidianul nostru. Licitaţia a urcat  pană la 1.500 de lei, un preţ la care organizatorii nu se aşteptau. Preţul de pornire a fost 200 de lei pentru căruţă şi 1.000 de lei pentru cal, în total 1.200 de lei. Lupta s-a dat între doi gospodari din mediul rural, caştigătorul iepei fiind un crescător de oi din comuna Dumitreşti. Laurenţiu Mocanu, directorul Direcţiei de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei, spune că banii caştigaţi vor fi folosiţi pentru hrana cainilor de la Padoc sau pentru animalele abandonate care vor fi găsite în oraş. Atelajul şi animalul au fost confiscate în urmă cu patru luni în timpul unei acţiuni a poliţiei, foştii proprietari fiind implicaţi într-un furt. De atunci, calul a fost îngrijit de angajaţii padocului de căţei. După ce iapa Doina a mancat toată iarbă din faţa Adăpostului, oficialii primăriei au decis să o vandă pentru că nu aveau cu ce să o hrănească în sezonul rece. (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.