Viața satului

VIDEO!!! Culesul la struguri a început în mare grabă din cauza mucegaiului

Aurelian Ivan
4 sep 2013 4833 vizualizări
Ploile din ultima vreme au pus în pericol producţia de struguri din cauza apariţiei mucegaiului u ca sa nu îşi piardă producţia, viticultorii au început culesul mai devreme şi vand cu preţuri foarte mici, între 60 de bani şi 1,2 lei

Culesul strugurilor de vin începe anul acesta cu o săptămană mai devreme. Există deja pericolul pierderii producţiei din cauza mucegaiului care s-a format în urma ploilor din ultima vreme. Acesta se extinde cu repeziciune, iar viticultorii se grăbesc să recolteze strugurii. Cu toate problemele acestui an, de la grindină şi acum mucegai, viticultorii spun că vinul va fi foarte bun. Strugurii au acumulat suficient zahăr pentru a se transforma într-o licoare de bună calitate. „Anul acesta campania de recoltare strugurilor de vin a început mai devreme din cauza precipitaţiilor din ultima vreme care combinate cu căldura au dus la favorizarea putregaiului cenuşiu, o ciupercă foarte agresivă care diminuează producţia de struguri”, ne-a spus Crin Constantinescu, purtătorul de cuvant al Direcţiei pentru Agricultură Vrancea. În judeţul Vrancea sunt peste 25.000 de hectare cultivate cu viţă de vie, ceea ce reprezintă circa 11 la sută din totalul suprafeţei de la nivel naţional. Vrancea dispune de trei podgorii reprezentative, cunoscute şi în afara graniţelor, Panciu, Odobeşti şi Coteşti. Peste 50.000 de vrânceni activează în viticultură, astfel că operaţiunile de recoltare a strugurilor şi de producere a vinului sunt foarte importante pentru economia judeţului.

Strugurii trebuie culeşi cat mai repede

Grindina căzută în acest an a afectat culturile de viţă de vie în mai multe zone din judeţ. De aceea, producţia medie estimată la strugurii pentru vin nu va depăşi 4-6 tone la hectar. Pe de altă parte, precipitaţiile de la sfârşitul lunii august au umflat boabele de struguri şi au creat condiţii pentru producerea mucegaiului. „Strugurii pană în momentul de faţă sunt buni, sănătoşi. Din cauza ultimilor ploi a început să intre mucegaiul, deci trebuie recoltaţi cat mai repede. Concentraţia de zahăr este de 210-215 grame. Este o concentraţie bună, strugurii sunt ajunşi la maturitatea tehnologică”, ne-a spus Ion Sîrbu, şef de fermă viticolă. „Mucegaiul care a intrat în struguri ne grăbeşte să îi culegem mai devreme. Cam după 15 septembrie încolo ar fi trebuit recoltat.”, ne-a spus viticultorul Ionel Şotîrcă. Vinul din acest an va fi bun, chiar dacă nu la fel de tare ca anul trecut. ”Noi am făcut toate eforturile să fie strugurele bun, dar din cate văd eu ne-a afectat un pic ploaia. Precipitaţiile fiind prea mari în ultimul timp, unele soiuri au început să se strice. Cu toate defectele astea sperăm să scoatem un vin bun”, ne-a spus producătorul de vinuri Constantin Gîrboiu, unul dintre jucătorii importanţi din judeţ. Micii proprietari au posibilitatea să-şi vândă producţia de struguri la preţuri cuprinse între 60 de bani şi 1,2 lei. Preţurile sunt considerate foarte mici de podgoreni, care spun că vor avea un profit destul de mic anul acesta, mai ales că au de plătit şi dări la stat, fără deduceri pentru cheltuieli. Pentru că au început mai devreme, viticultorii vor încheia culesul strugurilor până cel târziu 1 octombrie. (Aurelian IVAN)

Pe platforma webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea un material video despre acest subiect


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.