400 ţărani scoşi datori la Sănătate au contestat deciziile CAS Vrancea
Agricultorii contestă datoriile imputate după ani de la strangerea recoltei! Aproape 400 de vranceni care au fost înştiinţaţi de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea că sunt datori la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pentru că au avut venituri din agricultură şi nu şi-au plătit dările către stat au început să conteste aceste decizii. Aceste persoane s-au adresat pană în acest moment oficialilor din sănătate şi au cerut lămuriri cu privire la datele deţinute de instituţie. Aceasta pentru că fie persoanele în cauză se plang că au avut venituri mai mici decat cele care le sunt taxate, fie sunt nemulţumite că trebuie să plătească penalizări şi majorări deşi nu au ştiut că au aceste obligaţii de plată. “Pornind de la faptul că există neconcordanţe între bazele de date ale CNAS şi ANAF, CAS Vrancea va proceda împreună cu organele fiscale locale la verificarea fişierelor şi va efectua corecţii acolo unde sunt omisiuni sau greşeli”, a precizat Mihai Copaci, preşedintele director general al “băncii sanitare”. Şeful Casei de Asigurări de Sănătate a anunţat recent că a depus contestaţie împotriva raportului întocmit de Curtea de Conturi, instituţie care a decis că cei peste 6.000 de vranceni trebuie să plătească la sănătate aproape 8 milioane de lei pentru că au obţinut venituri agricole fără să achite contribuţia de 5,5% către stat. Aceasta după ce s-au constatat unele neconcordanţe între bazele de date de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Vrancea, dar şi faptul că inspectorii Curţii de Conturi au ţinut cont în stabilirea debitorilor de persoanele care au făcut declaraţii la Finanţe în baza formularelor 205 ( declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile realizate n.r.) şi nu 221 (declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit n.r.) aşa cum prevede protocolul încheiat între ANAF şi CNAS. Sumele imputate sunt aferente anilor 2009, 2010 şi 2011. (Raluca MANOLACHE)