Viața satului

VIDEO!!! Revoltă în judeţ: Impozitele la Sănătate i-au scos pe ţărani în stradă

Iulia Crețu
14 iun 2013 4081 vizualizări
Fermierii ameninţă că vor bloca şoseaua E85 dacă nu se rezolvă problema datoriilor la Sănătate, calculate pe ultimii 4 ani.Problema impozitelor pe venitul agricol este cunoscută de guvernanţii de la USL, dar nu sunt semne de rezolvare.“Nimeni nu te scuză că n-ai ştiut de o datorie”, spune deputatul liberal Nini Săpunaru. „Predictibilitatea, transparenţa, claritatea şi aducerea la cunostinţă publică sunt elementele ce asigură respectarea principiului securităţii circuitului juridic”, spun juriştii consultaţi de ziarul nostru.6.000 de fermieri ar trebui să-şi doneze recolta de anul acesta statului ca să scape de datorii

Revoltă în faţa Primăriei din comuna Pufeşti. Peste 100 de săteni s-au strans ieri în faţa clădirii administraţiei locale pentru a protesta faţă de înştiinţările de la Casa de Asigurări de Sănătate din Vrancea potrivit cărora au de plătit sume enorme în urma realizarii unor venituri agricole din anii 2009 - 2011. Oamenii ameninţă că vor bloca inclusiv Drumul European 85 dacă nu li se rezolvă problema. După ce au vândut struguri sau cereale en-gross unor societăţi achizitoare, oamenii s-au trezit datori vanduţi la 4 ani ani distanţă de la tranzacţii. Este cazul a peste 6.000 de agricultori din Vrancea, care abia acum află că au de plătit din urmă contribuţiile la bugetul de sănătate, despre care nici măcar nu aveau habar. Oamenii, revoltaţi, au ieşit în stradă ca să-şi strige nemulţumirile. În comuna Pufeşti, cei peste 100 de săteni debitori s-au strâns la protest în faţa primăriei. „Nemulţumirea totală a comunei este pentru că de o săptămană au venit înştiinţări prin plicuri, trimise de la Casa de Sănătate că au de plătit din 2009, 2010 şi 2011. Cetăţenii au dus cerealele în bază şi li se impozitează cu 5,5%, în afară de 2% din 2009 pe brut. Noi, ţăranii, care suntem deţinători de pămant, nu ne putem permite să avem contabil să scoatem cheltuielile retroactiv. Ei ne impozitează pe brut şi nu ne scad cheltuielile. Eu, de exemplu, depăşesc miliardul să plătesc”, a spus Neculai Radu, viceprimarul comunei Pufeşti, care deţine suprafeţe cultivate cu cereale.

Agricultorii, datori vanduţi

Agricultorii s-au trezit că sunt datori cu peste 8 milioane de lei la bugetul Sănătăţii din cauză că au obţinut venituri din agricultură, dar nu şi-au plătit contribuţia de 5,5 la sută la fondul special. Este vorba despre datorii cu vechime, înregistrate între anii 2009 – 2011, dar care au fost descoperite abia acum, după ce s-a făcut o confruntare a bazelor de date ale Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate şi Direcţiei de Finanţe, instituţie care a preluat anul trecut toţi debitorii. Mai exact, oamenii respectivi şi-au vândut parte din recolte unor societăţi comerciale, care au declarat la Fisc ce şi cum au făcut cu banii. Iar de aici până la descoperirea datornicilor nu a mai fost decât un pas. Oamenii însă abia acum au aflat că sunt buni de plată, după ce au primit înştiinţări de la Casa de Sănătate, conform cărora au 15 zile la dispoziţie să-şi achite datoriile. „O să ne organizăm, să angajăm un avocat să ne judece”, a strigat un cetăţean din mulţimea care s-a strans în faţa Primăriei. „De ce îşi bat joc de noi, hoţii!”, s-a plans un altul.

Problema este cunoscută, dar nu şi rezolvată

Circa 500 de oameni din Pufeşti sunt în această situaţie, iar la nivelul întregului judeţ este vorba despre mai bine de 6.000 de agricultori datori la bugetul de Sănătate. CAS ar trebui să recupereze de la aceştia peste 8 milioane de lei. Dacă nu vor plăti, autorităţile ar putea apela la executări silite. „Am fost, marţi ,11 iunie, cu dl Mihai Copaci de la CAS la ANAF pentru a găsi o soluţie vis-a-vis de cele întamplate cu impozitul din agricultură. Am ridicat toate speţele posibile şi imposibile. Singurele asigurări au fost următoarele: se încearcă o lege prin care s-a aporbat Ordonanţa 125 (OUG 125/2011 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal – n.r.), în sensul că CAS să propună prin CNAS două modificări care se referă la scutirea de plăţi aferente debitelor neachitate”, ne-a declarat Eugen Ciorici, directorul Direcţiei de Finanţe.
 

Instituţiile statului nu şi-au făcut datoria
 

Juriştii consultaţi de ZdV ne-au declarat că instituţiile statului nu şi-au făcut datoria, cu atat mai mult cu cat mulţi fermieri şi-au plătit obligaţiile aferente anului 2011, atunci cand legea a devenit mai clară. Mai mult, Art. 222 din Legea 95/2006 privind reforma în Sănătate, spune că “Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel putin o dată pe an asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuţie personală şi a modalităţii de plată, precum şi asupra drepturilor si obligatiilor sale”. Aşa cum deduceţi acest lucru nu s-a întamplat. “Mai ales cand este vorba de taxe, impozite sau, în cazul nostru, contribuţii,  legea trebuie să fie clară, concisă şi extrem de simplă în aplicare. Nu a fost cazul cu această lege care a suferit mai multe modificări în doar caţiva ani. Aplicarea ei s-a făcut doar în 2012, dovada că oamenii nu au probleme în acest an. Predictibilitatea, transparenţa, claritatea şi aducerea la cunostinţă publică sunt elementele ce asigură respectarea principiului securităţii circuitului juridic. Pe această temă Romania a pierdut deja procese la CEDO. Legea trebuie înţeleasă de toţi şi nu doar de academicieni, analişti sau experţi. Iar deputaţii, care de multe ori habar nu au ce votează, ar trebui să înţeleagă şi să fie aproape de problemele oamenilor şi să nu apere incompetenţa, disfuncţionalităţile sau clientela instituţiilor publice”, ne-a declarat un jurist cu experienţă consultat de ziarul nostru. (A. IVAN. S. VRÎNCEANU)

Liberalii se aşteaptă ca oamenii să protesteze şi în alte comune

Deputatul PNL de Mărăşeşti, Laurenţiu Ţigăeru Roşca, este de părere că proteste ale sătenilor, precum cel de la Pufeşti, s-ar mai putea produce în Vrancea, din cauza datoriilor pe care ţăranii agricultori le au la Sănătate. “Nu cred că lucrurile se vor opri aici, la tonul foarte ridicat al oamenilor, care au fost acolo. E o supărare foarte mare. Au debite foarte mari, pe trei ani, 2009-2012. Statul era dator să înştiinţeze oamenii, să someze oamenii că ar avea de plată. Mulţi erau supăraţi că aveau mult de plată şi nici nu beneficiaseră de servicii de plătitori la asigurările de Sănătate. Sumele sunt apăsătoare pentru cetăţeni”, a spus Ţigăeru Roşca. La randul său, deputatul Nini Săpunaru, care a mai fost sesizat anul trecut în legătură cu impozitele la Snătate, nu le dă prea mari speranţe ţăranilor să fie scutiţi de plata penalităţilor. Acesta susţine că oamenii aveau datoria să cunoască legile. “Nimeni nu te scuză că n-ai ştiut de o datorie. Problema este în discuţie la ANAF, s-ar putea să scăpăm de penalităţi. Voi solicita echipă de control, să vedem cine-i de vină”, a spus şi deputatul Săpunaru. Liberalii au completat că între CAS şi Finanţe ar fi fost o sincopă de comunicare pe acest subiect şi că la mijloc a fost o bază de date ce nu putea fi accesată pentru verificări. (I. C.)
 
Pe platforma webtv a ZdV puteţi vedea imagini de la protest.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 11

Adaugă comentariu
Cosmy de la Paunesti Promoter , acum 3939 zile, 19 ore, 42 minute, 35 secunde
Pentru a misca ceva trebuie conexiuni bine ancorate in sistem acolo unde treburile devin de urnit numai atunci cand sunt sensibile.Totusi nu trebuie luat dreptul localnicilor de a protesta,ca nu ai citeste integral
@ali, acum 3940 zile, 1 ora, 15 minute, 43 secunde
Cu cine te explici ?
Anonim, acum 3940 zile, 2 ore, 28 minute, 49 secunde
Comuna Paunesti cea mai linistita comuna din Vrancea fara datorii,fara scandal si acum sa trezit Pufesti sa faca ei proteste nu am nimic cu ei dar nu vor reusi nimic la cati locuitori sunt ei acolo citeste integral
Instinctual, acum 3940 zile, 6 ore, 58 minute, 34 secunde
Cine vorbește de cunoașterea legilor,tocmai EL la care infracțiunile cu banii statului e singurul lucru la care se pricepe ! Strigă și EL după atenție, Are tupeu ! Ca să rezoneze cu citeste integral
ANA, acum 3940 zile, 7 ore, 38 minute, 35 secunde
Mai '' Asa va trebuie'' esti un *** incaltat .Tu stii cat muncesc acesti oameni ?
, acum 3940 zile, 8 ore, 26 minute, 8 secunde
Nu va mai justificati PNL care faceti front comun cu PSD sau mai bine zis USL-isti.Aveti pe constiinta ????!!!!
hagi tudose, acum 3940 zile, 8 ore, 32 minute, 48 secunde
Ahaaaaaa! Asa va trebuie nemernicilor! Ziceati de Basescu... dar va ars astia intreit! Bravo si la mai mare!
tstroe vasilica, acum 3940 zile, 9 ore, 39 minute, 51 secunde
SUNTETZI ASTEPTATZI LA URNEEEEEEE!!!!! iesitzi la vot ,paduchiosilor,analfabetzilor-politic!!! votatzi-i pana la....ULTIMUL!!! BINE VA FAC!!!! DUPA ILICI CARE A FACUT MORTZII REVOLUTZIEI,A FACUT citeste integral
danb, acum 3940 zile, 16 ore, 46 minute, 51 secunde
Treaba teoretic este foarte simpla. In capitalism oamenii activi se impart in doua categorii, angajati si patroni. Atat, altceva nu mai este. Daca esti angajat nu te doare capul cu darile ca se citeste integral
Anonim, acum 3940 zile, 17 ore, 22 secunde
Ce revolutie vorbiti voi acolo ,ce credeti ca puteti face voi revolutie sunteti cateva oameni adunati in fata primarie care cersiti ,nu se spune de Comuna Paunesti care are 6400 locuitori care nu pot citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.