Viața satului

Vinurile “Casa Panciu” la GoodWine 2013

Valentin Muscă
29 mar 2013 1431 vizualizări
Vrânceanul Daniel Guzu va fi prezent cu vinurile sale la Târgul Internaţional de Vinuri care va avea loc în Complexul Expoziţional Romexpo din Bucureşti.

Pentru 3 zile, începând de ieri, 29 martie, vinurile produse în viile domneşti din Dealul Sârbilor vor încerca să convingă publicul şi specialiştii de calitatea produselor obţinute pe una din cele mai vechi podgorii româneşti. Cunoscutul om de afaceri ţifeştean care a investit peste 10 milioane de euro în ultimii 10 ani în modernizarea şi extinderea viilor din Dealul Sârbilor va oferi cunoscătorilor vinuri clasice româneşti ca Feteasca Neagră, dar şi Muscat Ottonel, Chardonnay, Cabernet Sauvignon şi Sauvignon Blanc. În ce priveşte viile din Sârbi, locul unde Daniel Guzu a amenajat Domeniul Casa Panciu, acest teritoriu a aparţinut fostului domnitor Eustraţie Dabija.  Acesta a donat partea sa de moşie cu vii din Sârbi, Mănăstirii Bârnova din Iaşi, unde îşi doarme somnul de veci. Mai târziu viile au ajuns în stăpânirea Mănăstirii Răchitoasa care a fondat Schitul Codrul Sârbilor pentru a le lucra şi administra. După secularizarea averilor mănăstireşti din 1863 viile au fost cumpărate de răzeşii scăpătaţi, iar cea mai importantă parte a ajuns în posesia familiei Sclavone. Astăzi, pe fosta moşie fucţionează Domeniul Casa Panciu al omului de afaceri Daniel Guzu, originar din Sârbi, iar viile domneşti au renăscut. Păcat că aceste poveşti frumoase şi adevărate nu sunt cunoscute şi promovate de autorităţi ca Vrancea să nu mai fie judeţul de la coada alfabetului… (Valentin MUSCĂ)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
angela silion, acum 1718 zile, 14 ore, 16 minute, 33 secunde
Felicitari pentru articol. Povestile frumoase si adevarate despre oameni ,valori si locuri din Vrancea nu trebuiesc uitate.Trebuiesc aduse la lumina si mentinute pentru generatiile care vin.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.