Viața satului

Ajutorul de secetă a început să intre în conturile fermierilor

Mihai Boicu
27 feb 2013 1607 vizualizări
Direcţia de Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Vrancea a reluat de săptămana trecută plata ajutorului de minimis de 100 pe hectar pentru agricultorii afectaţi de secetă.

Prima tranşă din cele peste 10.000 de solicitări a fost acordată în noiembrie 2012, iar acum vor fi viraţi banii pentru 4.970 de beneficiari. Suma acordată acestora este de 1.474.307 lei. “Suntem în grafic cu plăţile, iar pe 15 martie ar trebui să finalizăm plata ajutorului de minimis”, a declarat Petra Ochişor, directorul Direcţiei Agricole Vrancea. De asemenea, DADR a început şi verificarea dosarelor la Măsura 141, aflate în anii patru şi cinci. Dacă în primii trei ani beneficiarii sumei de 1.500 de euro pe an le hectar pentru fermele de subzistenţă nu erau controlaţi dacă respectă condiţiile, în ultimii doi ani se verifică în ce măsură sunt respectate angajamentele asumate. În cazul neîndeplinirii acestora, riscul este suspendarea plăţilor care urmează a fi făcute. DADR a primit prin delegare de competenţă de la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit sarcina de a verifica dosarele la Măsura 141. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.