Viața satului

VIDEO!!!Culmea retrocedării! Merenii nu au pădure, deşi au caştigat în instanţă

Ziarul de Vrancea
7 feb 2013 2704 vizualizări
Proprietarii au reclamat ieri prefectului că Direcţia Silvică refuză să le avizeze punerile în posesie.Reprezentanţii Romsilva au invocat că oamenii ar fi anchetaţi de DNA, fapt infirmat chiar de procurori u prefectul a promis că situaţia va fi analizată la următoarea şedinţă de fond funciar

Peste 20 de locuitori din Mera care îşi cer pădurile au fost ieri la Prefectură pentru a discuta a “n”-a oară cu autorităţile judeţene pentru că nu sunt puşi în posesie pe suprafeţele pe care le-au cerut potrivit Legii 247/2005. Oamenii îşi cer drepturile încă din 2006, dar nu s-au ales cu nimic pană acum cu toate că au caştigat în instanţă şi au încercat să pună în aplicare decizia magistraţilor cu ajutorul unui executor judecătoresc. “Suntem 76 de oameni pe o suprafaţă de 292 de hectare. Cei de la Direcţia Silvică ne tot amană, ca să poată tăia ei pădurea. Avem hotărare judecătorească definitivă şi irevocabilă din 2011, dar Direcţia Silvică nu a vrut să ne dea pădurile, pe motiv că suntem anchetaţi penal. Nici măcar nu ne-au primit ca ca să stăm de vorbă cu ei, iar la toate solicitările pe care le-am făcut nu ne-au răspuns”, a spus Oancea Lăbunţ, unul dintre nemulţumiţii care vine de caţiva ani la Prefectură.


Direcţia Silvică tace şi face


“Scuza” Direcţiei Silvice nu mai ţine însă, pentru că DNA a trimis un document Instituţiei Prefectului în care arată că locuitorii din Mera nu sunt urmăriţi penal. Unul dintre localnici susţine că reprezentanţii Ocolului Silvic Focşani, care se ocupă de administrarea pădurilor din zonă, a invocat existenţa unui ordin emis în martie 2011 de fostul director Petrică Tudosă. Actul precizează ca toate punerile în posesie trebuie avizate de conducerea Direcţiei Silvice Focşani, situaţie în care retrocedarea pădurilor de la Mera a stat la mana unui singur om. Reprezentanţii Direcţiei Silvice Focşani nu au făcut ieri nici o declaraţie oficială legat de acest subiect, directorul Lucian Zamfir nefiind în localitate. Acesta ar putea însă revoca ordinul emis în urmă cu aproape doi ani în urmă de fostul director.


Prefectul: “Direcţia Silvică trage de timp”


Prefectul Cătălin Kanty Popescu a avut ieri o scurtă întalnire cu protestarii de la Mera, pe care i-a acuzat mai întai că nu s-au ţinut de cuvant după ce s-a mai întalnit cu ei şi marţi, la audienţe şi le-a cerut să stea liniştiţi o perioadă de timp. Reprezentantul Guvernului a spus că nu Prefectura face punerile în posesie, dar că va dicuta cu reprezentanţii Direcţiei Silvice despre refuzul de a aviza aceste retrocedări. “Vinerea viitoare, pe 15 februarie, avem introdusă la ordinea de zi a Comisiei de fond funciar această solicitare. E clar că faţă de acum două săptămani lucrurile s-au schimbat, întrucat a apărut această hartie de la DNA în care ni se spune că nu sunteţi sub urmărire penală. Cei de la Silvic au un comportament cu care nu suntem de acord. E clar că trag de timp”, a afirmat prefectul. Popescu a adăugat că aşteaptă un răspuns clar al celor de la Romsilva, pentru a şti ce le va spune oamenilor de la Mera. Aceştia au stat ieri cateva ore pe holurile Prefecturii pentru a se termina videconferinţa la care participa prefectul şi a discuta cu el. Oamenii au spus că vor continua să protesteze dacă nu vor primi pădurile pe care le cer. (M. BOICU, G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
merhea, acum 4066 zile, 12 ore, 56 minute, 16 secunde
merenii au declarat in cascada unul pt altul ca au avut proprietati;niciunul nu are acte doveditoare ca ar fi avut proprietate padure si in amplasamentul revendicat.Directia silvica are reticente citeste integral
, acum 4066 zile, 16 ore, 14 minute, 23 secunde
Valeu, ce duhoare o fi fost!
GHERLU, acum 4067 zile, 51 secunde
Cred ca era o duhoare de cas,branza,balega si paie ude de-ti cadea parul din nas!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.