Viața satului

Podgorie de 1 milion de euro atacată de cancer

Mihai Boicu
20 ian 2013 6514 vizualizări
20 de hectare de vie pentru struguri de masă au fost atacate de această boală.Proprietarul este convins că bacteria a fost adusă odată cu butaşii luaţi din străinătate.Acesta nu a încercat să-şi recupereze paguba deoarece spune că e aproape imposibil.Cancerul viei apare ca o excrescenţă pe butuc, înfundă vasele lemnoase şi împiedică circulaţia sevei

O investiţie de 1 milion de euro în viticultură este pusă în pericol de o boală care a apărut pe meleagurile Vrancea odată cu butaşii aduşi din import pentru podgoriile noi, în cadrul programului de reconversie. Pepinierele autohtone au fost practic închise după aderarea la UE sau nu mai au activitate, cum este cazul Staţiunii de Cercetări Viti – Vinicole Odobeşti, astfel încat singura sursă pentru butaşi a celor care vor să-şi înfiinţeze plantaţii de viţă de vie sunt firmele din străinătate. Omul de afaceri Mitică Tutoveanu a înfiinţat o podgorie de 20 de hectare la Pufeşti pentru a produce struguri de masă. De menţionat că doar strugurii de vin intră în programul de reconversie finanţat de UE, astfel încat sumele investite au fost doar din resurse proprii. Butaşii au fost luaţi de la o firmă italiană cu care Mitică Tutoveanu colabora în programul de reconversie, în sensul că omul de afaceri era cel care pregătea terenul pentru înfiinţarea de noi plantaţii. “Am investit peste 1 milion de euro într-o plantaţie de struguri de masă pe sistem înalt, cu şpalieri la patru metri. Urmează să punem şi plasă împotriva grindinei şi avem un program de modernizare de 3 milioane de euro”, spune Mitică Tutoveanu. Podgoria a fost înfiinţată în anul 2009, însă semnele bolii au apărut mai tarziu. “În urmă cu doi ani am sesizat primele probleme. I-am chemat pe cei de la laborator, însă prima dată probele au fost luate necorespunzător pentru că bacteria nu era în perioada activă. Anul trecut au fost luate din nou probe, care au confirmat existenţa bacteriei. Firma nu a recunoscut că este cancer”, a spus Mitică Tutoveanu.

Pagubele sunt greu de recuperat

Podgoria a fost înfiinţată pe un teren arabil pe care înainte nu a mai fost vie, astfel încat omul de afaceri spune că e aproape imposibil ca boala să fi fost luată după plantarea butaşilor. Acesta a defrişat deja patru hectare de viţă de vie şi a început un tratament pentru a salva restul plantaţiei. “Butaşii au fost însoţiţi de documente care spuneau că sunt produşi de o anumită pepienieră şi că sunt liberi de viruşi. În rest nu s-a făcut nicio verificare. Nu am dat în judecată şi nici nu am făcut plangere împotriva firmei respective pentru că este aproape imposibil să caştig. Ar trebui să mă duc să mă judec în Italia. Pierderile se ridică la circa 300.000 de euro”, a declarat Mitică Tutoveanu. Cancerul viei se dezvoltă ca o excrescenţă pe butucul de viţă de vie, înfundă vasele lemnoase şi împiedică circulaţia sevei. Specialiştii spun că sunt boli tolerate de viţa de vie în alte ţări cu o climă mai blandă, cum sunt Italia şi Franţa. În schimb, în ţara noastra boala se declanşează la temperaturi mai mici de – 15 grade. Mitică Tutoveanu spune că şi în alte judeţe au apărut probleme şi cu cancerul. Din informaţiile noastre şi alţi viticultori din Vrancea se confruntă cu asemenea probleme, iar o reclamaţie a ajuns în atenţia Poliţiei. Se pare că furnizorul de butaşi din Italia a creat probleme şi altor podgoreni, care se plang că nu au primit pentru plantare soiurile dorite. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Producatoru`, acum 4112 zile, 12 ore, 7 minute, 28 secunde
Industria este (a fost) morman de fiare vechi, ca acum nu mai este deloc, agricultura cu ramurile ei a fost pusa la pamant (sau in aer?). Vreti sa mancati, importati de la noi. Da, dar cat o sa mai citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.