Viața satului

60 de milioane de euro pentru investiţii în irigaţii

Sorin Tudose
4 sep 2012 1403 vizualizări
lafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 125 este de 5.000 de euro

În urma realocărilor financiare din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) pune la dispoziţia celor care vor să investească în irigaţii şi lucrări de îmbunătăţiri funciare, 60 milioane de euro. Banii sunt disponibili în cadrul sesiunii ce se va desfăşura în perioada 3 septembrie – 15 octombrie 2012, pentru Măsura 125 – componenta a1 „Irigaţii şi alte lucrări de îmbunătăţiri funciare”. “Decizia Autorităţii de Management pentru PNDR privind suplimentarea fondurilor a fost luată în cadrul întâlnirii Comitetului de Monitorizare şi a avut la bază, pe lângă nevoia evidentă de dezvoltare din sectorul irigaţii, solicitările primite din partea organizaţiilor de profil. Totodată, în urma realizării Raportului de selecţie final al proiectelor încadrate la subcomponenta a1 a Măsurii 125, care au fost depuse în cadrul sesiunii de primire a proiectelor din perioada 2 – 31 mai 2011, au mai rămas disponibili 25,5 milioane euro. Cele 60 de milioane euro disponibile pentru sesiunea din luna septembrie pot fi solicitate pentru investiţii în modernizarea sau retehnologizarea sistemelor de irigaţii, inclusiv pentru staţii de pompare sau de contorizare, precum şi pentru lucrări de îmbunătăţiri funciare care să asigure funcţionarea optimă a sistemelor de irigaţii”, se arată într-o informare de presă a APDRP. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanţat prin Măsura 125 este de 5.000 de euro. Printre cheltuielile eligibile se numără achiziţionarea staţiei de pompare, a conductei de transport sau a antenelor de irigaţii. Fondurile disponibile pentru fiecare sesiune de depunere de proiecte sunt stabilite de către Autoritatea de Management, în urma consultării Comitetului de Monitorizare pentru PNDR. (S. TUDOSE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.