100 lei despăgubiri la hectar pentru secetă
Suma acordată este de 100 lei pe hectar. Ajutorul de minimis se acordă pentru terenurile arabile aparţinand atat persoanelor fizice, cat şi persoanelor juridice şi altor forme asociative cu sau fără personalitate juridică. Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a declarat că solicitările se depun la direcţiile agricole pană la data de 15 octombrie, urmand ca ajutoarele să fie acordate după 1 noiembrie. Potrivit estimărilor, 600.000 de fermieri cu o suprafaţă de 1,9 milioane de hectare de teren arabil, vor beneficia de acest sprijin. În schimb, despre marii fermieri nu se spune nimic, deşi şi ei au suferit pierderi foarte mari în acest an. Ministrul Agriculturii a declarat că se încearcă suplimentarea sprijinului pe suprafaţă, printr-o ordonanţă în prima săptămană în luna octombrie, aşa cum prevede regulamentul european. Suma suplimentară ar putea fi de 50 de euro, după cum a afirmat Costică Neaţă, directorul Direcţiei Agricole Vrancea, ceea ce ar putea duce sprijinul pe suprafaţă la circa 180 de euro pe hectar. În Vrancea toate culturile au avut de suferit de pe urma secetei, în special porumbul şi floarea soarelui. În ultimele săptămani, la Direcţia Agricolă s-au primit solicitări ale agricultorilor privind acordarea de ajutoare, urmand ca acestea să fie verificate. (Mihai BOICU)