Viața satului

Şase pensionari bogati conduc comunele Vrancei

Mihai Boicu
5 aug 2012 9236 vizualizări
Sase dintre primarii de comune sunt şi pensionari cu acte în regulă, după cum reiese din declaraţiile lor de avere .Cea mai mare pensie o are fostul magistrat Costică Ciolan, de la Soveja, de peste 60 de milioane de lei vechi pe lună.După retragerea lui Neculai Noapteş, de la Jitia, cel mai bătran primar a rămas Nică Micu de la Vidra, care împlineşte în acest an 70 de ani

Dintre cei 68 de primari de comune din Vrancea, şase sunt la pensie, adică s-au retras din activitatea profesională chiar dacă lucrează încă în administraţie. Patru dintre ei au venituri mai mari decat alţii salarii. Costică Ciolan, fostul magistrat care conduce Soveja, avea peste 6.000 de lei pe lună, în timp ce Valerică Zamfirescu, primarul din Slobozia Bradului, fost militar, are peste 3.000 de lei pe lună. O pensie bunişoară au şi Ene Stoica - Sihlea şi Nică Micu - Vidra, cu peste 1.500 de lei lună. În urma alegerilor locale cel mai în varstă primar din judeţ a rămas după retragerea lui Neculai Noapteş, de la Jitia, social democratul Nică Micu, de la Vidra, în varstă de 69 de ani. Acesta are însă 25 de ani vechime ca primar. Fostul procuror Costică Ciolan, primarul din Soveja, a fost reales în funcţie la 67 de ani, după o pauză de peste 22 de ani.


Ar putea să stea acasă, dar au decis că vor să fie primari, deşi sunt pensionari cu acte în regulă. Şase edili vranceni din rural au venituri din pensii, după cum le arată declaraţiile de avere. Costică Ciolan, noul primar PSD din Soveja, are un venit care ar face invidios orice salariat: nu mai puţin de 74.700 de lei pe an, adică 6.225 lei pe lună. Pensia mare se datorează activităţii de procuror a actualului primar, în varstă acum de 66 de ani. Deşi are un venit care i-ar permite să trăiască mai mult decat decent, Costică Ciolan şi-a justificat candidatura prin faptul că a fost chemat de locuitorii Sovejei la luptă împotriva democrat - liberalului Costel Pleşa, fostul primar PDL. Locul doi în topul pensiilor este ocupat de fostul maistru militar Valerică Zamfirescu, devenit şi licenţiat în cei 12 ani de cand conduce Slobozia Bradului. Liberalul a avut anul trecut venituri de 39.720 de lei, respectiv 3.310 lei pe lună. Şi venitul său i-ar permite să trăiască liniştit, întrucat nu foarte multe salarii din Vrancea ajung la această valoare. Cu toate acestea, Valerică Zamfirescu nu a stat degeaba în ultimii ani şi a investit în viticultură, obţinand venituri importante. Edilul din Vidra, social - democratul Nică Micu, este pe locul trei în topul primarilor pensionari, cu venituri în cuantum de 20.400 lei obţinute anul trecut. La o distanţă de "doar" 400 de lei îl urmează un fost militar, liberalul din fruntea comunei Sihlea, Ene Stoica. Pensia acestuia, potrivit ultimei declaraţii de avere, se ridică la 20.000 de lei pe an. Vasile Bratosin are o pensie ceva mai mică, de 9.740 lei pe an, în timp ce colegul său de la Boloteşti, Ştefan Sîchin, are doar 2.400 lei. Probabil, acesta a ieşit la pensie pe parcursul anului trecut.

Nică Micu a rămas decanul de varstă al primarilor


Primarul din Vidra, Nică Micu, este acum noul decan de varstă al primarilor din Vrancea, la 69 de ani

Primarul din Vidra, Nică Micu, este acum noul decan de varstă al primarilor din Vrancea, la 69 de ani. Pană acum, topul era condus detaşat de liberalul Neculai Noapteş, care a stat în fruntea comunei Jitia pană la 85 de ani. "Am cateva proiecte de finalizat, pe care dacă le termin în 2016 pun punct. Este vorba de canalizare, drumuri comunale şi aducţiunea cu apă în satul Viişoara. Dacă este sănătate, vom vedea ce se va mai întamplă", spune edilul social – democrat din Vidra. Acesta are şi o vechime considerabilă în fruntea comunei, în care a stat şi pe vremea comunismului, între 1976 şi 1989. În anul 2000 a revenit în funcţia de primar, pe care nu a mai părăsit-o pană acum. La 25 de ani în fruntea administraţiei locale, Nică Micu este al doilea cel mai longeviv primar din Vrancea, după Ştefan Sîchin, primarul Boloteştiului. Costică Ciolan, noul primar din Soveja, în varstă de 67 de ani, îl urmează pe colegul său de partid de la Vidra. La fel ca şi acesta, fostul magistrat a condus Soveja şi pe vremea comunismului, din 1979 pană în 1989, după care a intrat în magistratură. "Candidatul unic" din Păuleşti a caştigat fără probleme un nou mandat în fruntea primăriei pe care o conduce din anul 2003, cand a fost înfiinţată. Social democratul Vasile Bratosin a împlinit pe 20 februarie varsta de 65 de ani. Acesta a fost cadru didactic între 1968 şi 1990. Pană în 1995 a fost viceprimar în Tulnici, după care responsabil cu urbanismul pană în 2003, cand s-a înfiinţat comuna Păuleşti şi a fost "detaşat" acolo. Ştefan Sîchin, "uitat" în primăria Boloteşti de 28 de ani, este "doar" pe locul patru ca varstă între primarii din Vrancea. Social - democratul va împlini 65 de ani pe 1 septembrie.

Năruja are un primar de 32 de ani

Cei mai mulţi dintre cei 68 de primari din mediul rural se află în intervalul de varstă 40 - 60 de ani. Unii dintre ei au fost aleşi încă înainte de a împlini 30 de ani, cum este cazul primarului din Măicăneşti, Costel Necula, care a început al cincilea mandat la 45 de ani. La ora actuală, cel mai tanăr dintre primari este un nou venit în randurile acestora. Este vorba de democrat - liberalul Nicu Ciprian Popescu, care a ieşit caştigător la scrutinul din comuna Năruja la varsta de 32 de ani. Pană acum acesta a fost administrator al firmei sale SC Nimfor SRL. Şi primăriţă din Slobozia Ciorăşti, Elena Garneaţă, este, la 36 de ani, printre cei mai tineri primari din Vrancea. Spre deosebire de Nicu Ciprian Popescu, aceasta este deja la al treilea mandat în fruntea comunei. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
eu, acum 4279 zile, 16 ore, 28 minute
ma intreb tot mai des, de ce unde apare o informatie despre vecep-resedintele CJ Celmare, comentariile poarta un caracter de denigrare a acestuia. Este chiar asa de nimic omul acesta? Cine l-a citeste integral
, acum 4279 zile, 20 ore, 47 minute, 14 secunde
Ar trebui data lege ca dupa ce ies la pensie sa nu aiba dreptul de a ajunge primari ! Te pomenesti cu tot felul de panarame gen melitianu de dantis de la Urekesti si altii de acelasi fel, inclusiv citeste integral
relu, acum 4280 zile, 1 ora, 58 minute, 24 secunde
Ce nume predestinat ?! A ros osul la parchet si acum roade "ciolanul " la Soveja ! La ce sa te astepti de la hodorogii astia ? Programul "rabla" nu-i si pentru ei ?!
relu, acum 4280 zile, 1 ora, 59 minute, 16 secunde
Ce nume predestinat ?! A ros osul la parchet si acum roade "ciolanul " la Soveja ! La ce sa te astepti de la hodorogii astia ? Programul "rabla" nu-i si pentru ei ?!
relu, acum 4280 zile, 1 ora, 59 minute, 47 secunde
Ce nume predestinat ?! A ros osul la parchet si acum roade "ciolanul " la Soveja ! La ce sa te astepti de la hodorogii astia ? Programul "rabla" nu-i si pentru ei ?!
mihai, acum 4280 zile, 15 ore, 15 minute, 56 secunde
oare populaia cand se duce la vot se gandeste pe cine-l voteaza? Nu va suparati, dar la 69 de ani ce mai poate face omul? Si ce-i mai trebuie dansului? Vreti o viata mai buna? Sa votati si de 80 de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.