Viața satului

APIA eliberează adeverinţe pentru credite

Mihai Boicu
31 iul 2012 962 vizualizări
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţă - campania 2012, pentru cei care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente

. În acest scop, APIA a încheiat convenţii cu mai multe bănci locale. Potrivit acestei convenţii, Agenţia eliberează o adeverinţă care confirmă faptul că beneficiarul a depus o cerere de plată pentru 2012 şi că au fost efectuate controalele şi verificările administrative asupra cererii de plată a beneficiarului. Nu pot benefica de această adeverinţă fermierii selectaţi la controlul pe teren (clasic sau teledetecţie). “De asemenea, în adeverinţă se va menţiona suprafaţa determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS şi faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum şi fapul că îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se precizează într-un comunicat al APIA. Pană la această dată, Agenţia a încheiat convenţii cu BRD, CEC, BCR, Banca Transilvania, UniCredit, Ţiriac Bank SA, Carpatica, Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, OTP, Banca Comercială Intesa SanPaolo Romania SA, Bancpost şi ProCredit Bank. Creditele acordate de bănci fermierilor sunt garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru IMM. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.