Viața satului

“Ţăranul Sărac” s-a întalnit cu conducerea MADR

Mihai Boicu
8 iul 2012 888 vizualizări
Săptămana trecută a avut loc o întalnire de lucru între reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu Asociaţia “Ţăranul Sărac”, din Vrancea, condusă de fermierul Constantin Crăciun.

Şedinţa a fost condusă de secretarul de stat Daniel Botănoiu, care a prezentat priorităţile ministerului. Prima problema abordată în cadrul discuţiilor a fost cea a irigaţiilor. Secretarul de stat Botănoiu i-a informat pe cei prezenţi că a avut mai multe întalniri de lucru cu reprezentanţii Ministeruliu Economiei şi Ministerului Mediului pentru scăderea preţurilor la energie electrică, însă acesta nu a spus nimic despre refacerea sistemelor distruse, cum a fost cazul şi în Vrancea. De asemenea, vrancenii au ridicat şi problema canalului Siret – Bărăgan, care ar însemna o revigorare a agriculturii. “Oficiaul MADR a precizat că în ceea ce priveşte acest proiect sunt implicate trei ministere şi că au avut loc mai multe întalniri pentru găsirea surselor de finanţare necesare acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al MADR. O altă temă abordată la discuţii a fost cea a certificatelor de producător. Secretarul de stat a prezentat modificările aduse şi a amintit de propunerea ca producătorii să fie verificaţi de către asociaţiile de producători. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.