Viața satului

Tur rural

Mihai Boicu
13 nov 2011 1897 vizualizări
Bilieşti: Se termină canalizarea

Autorităţile locale vor finaliza în cîteva zile lucrările la canalizarea comunei. Din păcate însă mai este nevoie de fonduri pentru realizarea staţiei de epurare, fără de care investiţia nu va putea funcţiona. Avînd în vedere că lucrarea a început în 2009, nu se ştie cînd vor mai fi acordate fonduri de către Guvern. Investiţia de la Bilieşti este realizată în baza OG 7/2006, privind dezvoltarea infrastructurii în mediul rural, pentru care s-au acordat foarte puţini bani de la începerea crizei economice. Primăria a terminat şi izolarea termică a grădiniţei Piticot, care a costat doar 3.600 lei întrucît a fost realizată şi cu sprijinul localnicilor. În acest fel, 60 de copii se vor bucura de condiţii mai bune începînd cu această iarnă. (M. B.)

Cîrligele: Populaţia a crescut

Dacă la nivel naţional recensămîntul a arătat o scădere a numărului de locuitori, în comuna Cîrligele recenzorii au găsit un număr mai mare de localnici decît la recensămînt. Astfel, localitatea are acum 3.041 de persoane, faţă de 2.968 cît arăta precedentul recensămînt. Depăşirea pragului de 3.000 de locuitori este foarte importantă pentru primărie întrucît beneficiază de avantaje la obţinerea de finanţări. De altfel, autorităţile locale au dus o adevărată campanie pentru ca locuitorii comunei să nu lipsească de la recensămînt. (M. B.)

Rugineşti: Parc în centrul comunei

Autorităţile locale au realizat lîngă primărie un parc pentru a înfrumuseţa centrul localităţii. Aici au fost amplasate bănci, tobogane, leagăne şi alte instalaţii de joacă pentru copii, dar şi crizanteme. “Am eliminat toate construcţiile care îngrădesc vizual şi am venit cu instalaţii pentru copii şi care se pretează unui spaţiu cultural”, a declarat primarul Adrian Alexe. Investiţia a fost făcută din bugetul comunei şi a costat 15.000 lei. În altă ordine de idei, autorităţile au decis să folosească cei 25.000 de lei primiţi de la Guvern pentru realizarea unui studiu de prefezabilitate pentru canalizarea comunei. Cum lista de investiţii pentru acest an a fost închisă, există varianta ca banii să fie păstraţi pînă în primăvara anului viitor. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.