Viața satului

Ministerul Agriculturii vrea să schimbe regulile pentru subvenții la pășuni

Mihai Boicu
10 mai 2017 471 vizualizări
Formele asociative care nu dețin titluri de proprietate vor putea prezenta la APIA și alte documente sau, în lipsa acestora, adeverințe eliberate de primării u schimbările sunt prevăzute într-un proiect de ordin elaborat de minister

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) vrea să schimbe regulile de acordare a subvențiilor pentru pășuni, potrivit unui proiect de act normativ care a fost publicat pe site-ul ministerului. Printre modificările aduse de acest proiect se află cele privind beneficiarii subvențiilor pentru pașinile comunale concesionate/închiriate de către asociațiile crescătorilor de animale. Aceștia pot fi membrii asociației care asigură încărcătura cu anumale pe suprafața de pajiște concesionată/închiriată. Încărcătura se calculează prin Unitatea Vită Mare (UVM), care reprezintă numărul de animale la un hectar de pășune. Calculul suprafeţelor aferente fiecărui membru se efectuează proporţional cu numărul de UVM ale fiecărui membru în parte cu care asigură cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha prin păşunat, la data depunerii cererii unice de plată, pentru suprafaţa concesionată/închiriată de către asociaţie. Fiecare membru al asociaţiei, solicitant al plăţilor directe în calitate de fermier activ, prezintă la APIA dovada utilizării legale a acestor suprafeţe de pajişti permanente, respectiv copia de pe contractul de concesiune/închiriere al pajiştii de către asociaţie şi copia centralizatorului care cuprinde acordul asociației, datele de identificare, numărul de animale cu care păşunează fiecare membru al asociaţiei, codurile de identificare a exploatațiilor zootehnice ale membrilor din Registrul național al exploatațiilor, precum şi suprafeţele alocate pe fiecare membru. Fiecare membru al asociaţiei, în calitate de beneficiar al plăţilor, declară la APIA în cererea unică de plată suprafeţele utilizate de pajişte permanentă comunală care îi revin, folosind codul de cultură aferent pajiştilor permanente utilizate în comun, în cazul suprafeţelor utilizate în comun, fără delimitare fizică în teren; sancţiunile se calculează proporţional cu suprafaţa declarată de către fiecare fermier, membru al asociaţiei, în blocul fizic în care a fost constatată neconformitatea. Centralizatorul se întocmeşte anual de către asociaţie și se vizează de către primărie. De asemenea, beneficiar al subvenției este și asociaţia crescătorilor de animale care asigură încărcătura cu animale pe suprafaţa de pajiște concesionată/închiriată de minim 0,3 UVM/ha, prin păşunat. În acest caz, asociaţia crescătorilor de animale întocmeşte un tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociaţie, datele de identificare, codurile de identificare a exploataţiilor zootehnice ale membrilor din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale cu care păşunează fiecare membru al asociaţiei, precum şi suprafeţele alocate pe fiecare membru. Subvenția pentru pășune poate fi cerută și de către asociația crescătorilor de animale care efectuează activitatea agricolă pe suprafaţa de pajiște concesionată/închiriată, asigurând cel puţin încărcătura minimă de animale de 0,3 UVM/ha, prin păşunat cu animalele înregistrate în exploataţia asociaţiei pe perioada pășunatului în tabere de vară. O schimbare care va fi adusă de ordinul elaborat de Ministerul Agriculturii este cea privind documentele care trebuie prezentate la APIA de asociațiile crescătorilor de animale. Până acum, formele asociative trebuiau să prezinte copii ale titlurilor de proprietate. În proiect, la art. 7, alin. 1, lit. a) se prevede că se pot prezenta și alte ”acte doveditoare ale dreptului de proprietate cu aceeași forţă juridică, cum ar fi de exemplu, hotărâre judecătorească definitivă, contract de vânzare-cumpărare, iar în lipsa acestor documente, adeverința emisă de primăria pe raza căreia se află terenurile agricole”. (Mihai BOICU)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.