Viața satului

Bani mai mulți pentru fermierii din zonele defavorizate

Mihai Boicu
12 mar 2017 1250 vizualizări
Subvențiile sunt mai mari și cu 50 euro la hectar pentru unele din măsurile pentru care fermierii pot solicita plăți compensatorii pentru dezvoltare rurală

Fermierii care au terenuri agricole situate în zonele eligibile pentru pachetele de agro – mediu și climă, în zonele afectate de constrângeri naturale sau alte constrângeri specifice, care utilizează terenuri aflate în conversie sau terenuri certificate în agricultura ecologice pot solicita de la APIA plățile compensatorii de dezvoltare rurală prin cererea unică de plată. Alocările pentru măsurile 10, 11 și 13 depășesc 2,9 miliarde euro. În acest an, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a adus unele modificări care să facă măsurile de mediu și climă mai atractive pentru fermieri, dar și să simplifice, acolo unde a fost posibil, implementarea angajamentelor. Astfel, a fost majorat nivelul plăților acordate în cadrul M10 pentru unele din pachete pe pajiști permanente. Creșterea este cu circa 50 euro/ha/an față pentru pachetele 1, 3.1 și 6. De asemenea s-a decis majorarea plăților acordate în cadrul M13 cu 5 – 11 euro/ha/an, în funcție de tipul de zonă afectată de constrângeri naturale, precum și eliminarea sau simplificarea unor condiţii (de eligibilitate şi de bază) care trebuiau respectate în cadrul angajamentelor M.10 şi M.11. ”Cererile unice de plată pentru aceste măsuri se pot depune până la jumătatea lunii mai la Centrele Județene și Centrale Locale ale APIA. Informații detaliate privind accesarea acestor măsuri şi regulile pentru derularea în bune condiţii a angajamentelor sunt disponibile pe site-urile MADR (www.madr.ro, www.pndr.ro, www.rndr.ro), APIA (www.apia.org.ro) și AFIR (www.afir.info), precum și la toate Centrele Locale și Centrele Județene APIA în format tipărit”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii. (M. B.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.