Viața satului

Primăria Boloteşti repară peste 20 de km de drumuri

Mihai Boicu
20 nov 2016 1585 vizualizări
Fondurile au fost acordate de Guvern pentru drumurile stricate de ape

Comuna Boloteşti a primit de la Guvern suma de 460.000 de lei pentru reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundaţii. Cu aceşti bani, autorităţile locale au început să repare peste 20 de km de drumuri din trei sate ale comunei care sunt afectate tot timpul de inundaţii: Vităneştii de sub Măgură, Pietroasa şi Găgeşti. De această datăînsă, lucrările nu vor avea în vedere doar pietruirea drumurilor, ci se lucreazăşi protejarea lor, prin devierea apelor pe canale, lucrări de protecţie a malurilor cu gabioaneşi construcţia de podeţe cu tuburi. De asemenea, drumurile pe care se putea circula cu greutate sau chiar erau abandonate sunt reabilitate. Pentru ca apele să nu mai strice drumurile şi să nu mai intre în gospodăriile oamenilor, au fost curăţate canalele, pentru ca acestea să preia apele şi ploile mai puternice să nu mai provoace distrugeri de fiecare dată. ”Vrem ca în urma acestei lucrări de reabilitare pe drumuri să se poată circula în bune condiţii chiar şi după precipitaţiile mai abundente şi să nu mai fie nevoie să intervenim de fiecare pentru reparaţii şi să cheltuim foarte mulţi bani de la bugetul local pe pietruiri care nu rezistăîn timp”, a declarat primarul Fănică Popa. Comuna Boloteşti a fost pană acum afectatăîn fiecare an de apele care s-au revărsat de pe Măgura Odobeşti, deoarece canalele construite înainte de 1990 pentru prevenirea inundaţiilor au fost în mare parte înfundateşi nu mai putea prelua precipitaţiile. Reprezentanţii autorităţilor locale spun că se va lucra încontinuu, atata timp vremea va permite, urmand ca lucrările să fie reluate anul viitor. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.