Viața satului

Cum se arendează terenurile şi sunt valorificate produsele agricole

Mihai Boicu
11 oct 2016 1623 vizualizări
Reprezentanţii Finanţelor atrag atenţia că toate contractele de arendă trebuie declarate la consiliile locale unde se află terenurile, iar cel care arendează terenurile la Finanţe u obligaţia plăţii arendei o are arendaşul

Veniturile obţinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, sunt clasificate în categoria veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor în conformitate cu prevederile art. 84 din Legea nr. 227/2015 privind Codului fiscal, cu modificările ulterioare, iar în baza art.1778 din Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată,  arendarea reprezintă locaţiunea bunurilor agricole. Contractul de arendare trebuie încheiat în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii absolute, conform Codului civil şi trebuie înregistrat. Arendaşul trebuie să depună un exemplar al contractului la consiliul local în a cărui rază teritorială se află bunurile agricole arendate, pentru a fi înregistrat într-un registru special ţinut de secretarul consiliului local. „Când bunurile arendate sunt situate în raza teritorială a mai multor consilii locale, câte un exemplar al contractului se depune la fiecare consiliu local în a cărui rază teritorială sunt situate bunurile arendate (Codul civil)”, precizează reprezentaţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, într-un comunicat de presă. Arendatorul (proprietarul) are obligaţia înregistrării contractului încheiat între părţi, precum şi a modificărilor survenite ulterior, în termen de 30 zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent, respectiv la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul. Venitul brut obţinut din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal, se stabileşte pe baza raportului juridic/contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate şi/sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. Dacă arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene în raza teritorială a căruia se află terenul arendat. În cazul în care preţurile medii ale produselor agricole au fost modificate în cursul anului fiscal de realizare a venitului, noile preţuri pentru evaluarea în lei a veniturilor din arendă exprimate în natură, pentru determinarea bazei impozabile, se aplică începând cu data de 1 a lunii următoare comunicării acestora către direcţiile generale regionale ale finanţelor publice. Începând cu data de 1 octombrie 2016 a fost modificat preţul mediu utilizat pentru stabilirea venitului anual din arendă în care modalitatea de plată este prevăzută în natură la 0,55 lei/kg grâu în conformitate prevederile Hotărârii Consiliului Judeţean Vrancea nr. 140/20 septembrie 2016. ”Venitul net din arendă se stabileşte la fiecare plată prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei de 40% asupra venitului brut. Pentru recunoaşterea deductibilităţii cheltuielii în cotă de 40% din venitului brut arendatorul nu este obligat să prezinte organului fiscal documente justificative. Calculul, reţinerea şi plata impozitului aferent veniturilor din arendă intră în sarcina arendaşului. Impozitul pe veniturile din arendă se calculează, prin reţinere la sursă, la fiecare plată a arendei, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Impozitul aferent veniturilor din arendă, calculat, reţinut şi plătit de către arendaş este impozit final”, arată reprezentanţii AJFP Vrancea. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.