Viața satului

Camera Agricolă Vrancea a fost desfiinţată

Mihai Boicu
15 iun 2016 4687 vizualizări
Direcţia Agricolă se va reorganiza şi va prelua patrimoniul şi personalul Camerei Agricole, potrivit unei legi adoptată ieri de Camera Deputaţilor u în termen de 30 de zile trebuie aprobate normele metodologice de aplicare a legii

Camera Deputaţilor a aprobat o lege prin care camerele agricole sunt desfiinţate, iar personalul lor trece la Direcţiile Agricole, care capătă mai multe atribuţii şi pot avea venituri proprii. Votul final a fost dat ieri, după ce, iniţial, legea fusese respinsă de Senat. După ce în mai multe rânduri s-a discutat ca toate instituţiile din domeniul agriculturii să treacă în subordinea consiliilor judeţene, acestea rămân fără camerele agricole. Potrivit legii aprobate de Camera Deputaţilor, ”se reorganizează direcţiile pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, instituţii publice cu personalitate juridică, servicii publice deconcentrate în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumite în continuare direcţii, prin preluarea activităţii, patrimoniului şi personalului Direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, Caselor Agronomului, compartimentelor funcţionale din subordinea Direcţiei monitorizarea inspecţii, verificare şi control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum ale camerelor agricole judeţene, structuri care se desfiinţează”. ”Forma actuală a legii a fost stabilită de reprezentanţii salariaţilor din Agricultură şi de Ministerul Agriculturii. Legea rezolvă problemele de personal, de finanţare şi de dotare, pentru că aceste direcţii agricole vor avea şi venituri proprii. Nu vor mai sta cu mâna întinsă la minister şi vor avea bani de funcţionare”, a declarat Costel Ichim, preşedintele Sindicatului Propact şi reprezentantul salariaţilor din direcţiile agricole şi oficiile de studii pedologice şi agrochimice. Potrivit acestuia, angajaţii din noile direcţii agricole vor beneficia şi de sporul de 75% acordat celor care lucrează cu fonduri europene. Normele metodologice prin care se aplică legea trebuie aprobate în termen de 30 de zile de la intrarea ei în vigoare. La ora actuală, Direcţia Agricolă Vrancea mai are doar nouă angajaţi, cu tot cu director, în timp ce Camera Agricolă are aproape 30 de salariaţi. ”Legea este bună deoarece rezolvă problema de personal şi vom avea şi venituri proprii. Aşteptăm însă normele metodologice să vedem cum se va aplica efectiv”, a declarat Ticu Costandache, directorul Direcţiei Agricole Vrancea. Consiliile judeţene nu au fost de acord cu legea aprobată ieri. Potrivit lui Costel Ichim, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene s-a pronunţat împotriva desfiinţării camerelor agricole. (M. BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.