Viața satului

Şeful APIA, scandal cu primărița Gârneață!

Mihai Boicu
22 mar 2016 2961 vizualizări
“Unii dintre primari consideră că putem negocia ca la piaţă", spune Octavian Vieru, şeful APIA, după ce un primar de la PSD i-ar fi dat ordin să-i trimită un angajat în primărie pentru a rezolva cererile fermierilor

Octavian Vieru, directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), a afirmat că nu îşi poate trimite angajaţii să lucreze în primării pentru preluarea cererilor de subvenţii făcute de vrânceni. Fermierii trebuie să vină la centrul judeţean al APIA pentru cererile privind suprafeţe mai mari de 50 de hectare, iar pentru suprafeţele de până la 50 de hectare trebuie să meargă la centrele locale. “Procedurile şi actele normative trebuie respectate întocmai. Unii dintre primari consideră că putem negocia ca la piaţă. Vin şi spun: "îmi dai un funcţionar pentru cereri". Nu este posibil aşa ceva”, a spus Octavian Vieru, într-un conferinţă de presă organizată ieri. Acesta a susţinut că unul dintre primari ar fi Elena Gîrneaţă, primarul din Slobozia Ciorăşti, care chiar i-ar fi dat ordine. “Dacă în termen de trei zile nu îmi dai om, vezi ce păţeşti”, ar fi spus primarul. “Eu l-am rugat să trimită un om aici, să nu mai chinuie oamenii. Când am fost la el cu agentul agricol m-a deranjat cel mai mult faptul că a spus că nu vrea să trimită. Oamenii au de suferit pentru că trebuie să vină la Focşani, asta e durerea mea. Nu mă interesează nimic electoral, eu am încercat să ajut oamenii. În fiecare an au venit cei de la APIA, numai acum nu au mai venit”, a spus Elena Gîrneaţă.

Măsură anticorupţie: angajaţii sunt rotiţi pe localităţi

Reprezentanţii APIA au mai spus că au un volum foarte mare de lucru, iar în primării angajaţii APIA nu pot avea acces la sistemul intranet pentru a vedea datele pe baza cărora trebuie să opereze. Petrache Riciu, director adjunct al APIA Vrancea, a spus că, pentru a preveni acte de corupţie, începând din 2015 angajaţii sunt rotiţi pe localităţi. De asemenea, şefii APIA Vrancea au arătat că fermierii nu sunt pregătiţi cu toate documentele când vin la APIA şi din acest motiv poate dura foarte mult depunerea cererilor, nu doar câteva minute, aşa cum ar fi normal. Chiar dacă a afirmat că angajaţii APIA nu se pot deplasa la primării, directorul Octavian Vieru spune că dacă sunt persoane care nu se pot deplasa atunci se poate face acest lucru, pentru a fi preluate cererile tuturor fermierilor. (M. BOICU)

Pe 8 aprilie poate începe plata subvenţiilor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) ar trebuie să facă plăţile finale pentru subvenţiile de anul trecut începând cu data de 8 aprilie. Anul trecut, în luna noiembrie, 87% dintre fermierii din judeţ au primit avansul pe suprafaţă. “Vor intra la plată toţi fermierii care nu au probleme. Noi ne facem datoria, ordinele de plată le face Bucureştiul”, a spus Octavian Vieru, directorul APIA Vrancea. Campania de primire a cererilor pentru acest an a demarat la 7 martie în Vrancea, iar până acum s-au depus la APIA 4.454 de cereri, dintr-un total de aproximativ 25.000. Cererile se primesc la Focşani şi la centrele locale de la Adjud, Panciu, Vidra, Dumbrăveni şi Vulturu. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 10

Adaugă comentariu
cetatanu, acum 632 zile, 17 ore, 46 minute, 26 secunde
aia de la registrul agricol e cumatra sau fina cu madam primarita oricum toti sunt rude sau altele prin primaria aia
neagu, acum 632 zile, 17 ore, 56 minute, 16 secunde
Sa intelegem faptul ca peste 80% din deponentii acestor cereri pentru subventii agricole ,sunt persoane varstnice pentru care deplasarile sau statul la cozile interminabile la ghiseele APIA ,unde sunt citeste integral
Irina, acum 632 zile, 18 ore, 4 minute
Nu inteleg de ce se sterg unele comentarii.
ace, acum 632 zile, 18 ore, 28 minute, 37 secunde
Acest inganfat de om, mare directo Riciu stie sa deschida calculatorul? Aceasta institutie arepatru din cinci directori niste incompetenti! Sunteti platiti cu un car de bani si nu sunteti in stre sa citeste integral
ace, acum 632 zile, 18 ore, 37 minute, 11 secunde
Acest mare inganfat de Riciu stie sa deschida calculatorul? Cata incompetenta la aceasta institutie, nai ales la primii cinci! Succes oameni buni!.
cetatean, acum 632 zile, 18 ore, 39 minute, 44 secunde
Ca sa nu mai spun ca APIA are proceduri clare , batute in cuie , in care Riciu si Vieru niciodata nu vor avea puterea sa le schimbe , pt ca sunt fapte PENALE. Cine vrea sa faca fapte penale pt unii citeste integral
cetatean, acum 632 zile, 18 ore, 50 minute, 18 secunde
Domnilor, am mai spus-o si in alt reportaj, daca nu ma insel saptamana trecuta, APIA este o institutie. Vrei sa accesezi fonduri, subventii si mai stiu eu ce se dau, trebuie sa iti pregatesti singur citeste integral
Irina, acum 632 zile, 18 ore, 51 minute, 58 secunde
Cei de la APIA nu inteleg ca exista ptr. ca exista acesti oameni de la sate.Are dreptate Doamna Primar.Sunt plimbati pe drumuri si au un comportament destul de urit.Experienta cu personalul APIA de la citeste integral
mada , acum 632 zile, 6 ore, 2 minute, 59 secunde
,, Irinuca " ,suferi de sindromul piciorului de lemn, te doare fierea??
vigilentul, acum 632 zile, 19 ore, 21 minute, 56 secunde
Mai bine taceau acesti directori de doi lei de la APIA.,..isi bat in continuare joc de oameni...Ce face prefectul?
dan, acum 632 zile, 20 ore, 43 minute, 56 secunde
O intrebare deocamdata retorica : Cind vor auzi institutiile statului ca internetul se poate folosi si in alte scopuri decit facebook si jocuri online ????
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.