Viața satului

Cum sunt prinse firmele care vor să ia bani europeni prin “înşelătorie”

Mihai Boicu
22 nov 2015 2219 vizualizări
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a identificat modurile prin care solicitanţii de fonduri europene încearcă să păcălească sistemul. Este vorba despre crearea unor “condiţii artificiale” de creştere a punctajului şi/sau despre crearea unor aparenţe de eligibilitate. Toate aceste “trucuri” au fost cuprinse de AFIR într-un “Ghid de prevenire a neregulilor”.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a elaborat un ghid ce dezvăluie mijloacele prin care cei care accesează fonduri europene pot crea aparenţa că sunt eligibili pentru finanţare. Aşa-numitele “condiţii artificiale” sunt definite ca fiind acele condiţii de eligibilitate sau selecţie create în mod voluntar de către solicitanţi neeligibili cu scopul de a crea aparenţa unor solicitanţi eligibili; şi/sau cu scopul de a-şi spori punctajul în cadrul criteriilor de selecţie; şi/sau cu scopul de a obţine avantaje financiare mai mari decât cele cuvenite – dincolo de plafonul ajutorului financiar impus în cadrul măsurilor de sprijin, pentru categoria de solicitanţi din care face parte în fapt solicitantul; şi/sau cu scopul de a evita restricţiile impuse cu privire la numărul maxim de proiecte ce pot fi implementate de către un singur beneficiar în acelaşi timp şi în cadrul aceleiaşi măsuri de sprijin; şi/sau cu scopul de a-şi spori intensitatea sprijinului financiar nerambursabil. “În aceste cazuri, pentru atingerea scopurilor nelegale, solicitantul (care poate fi o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane fizice sau juridice) creează aparenţa unuia eligibil prin prezentarea unor informaţii (ex: în Cererea de Finanţare) care descriu un proiect independent şi care, aparent, respectă condiţiile de obţinere a finanţării nerambursabile. Astfel de situaţii sunt nelegale, intră sub incidenţa art. 60 din Reg. UE nr. 1306/213 şi, odată descoperite de AFIR, vor conduce la declararea neeligibilităţii cererilor sau, în funcţie de momentul descoperirii acestora, la retragerea ajutorului financiar acordat şi/sau încetarea valabităţii contractelor de finanţare”, se arată în ghidul de condiţii artificiale elaborate de AFIR.

Neregulile sunt semnalate prin “steguleţe roşii”

Solicitanţii care au creat condiţii artificiale pentru a obţine finanţare necuvenită prezintă o serie de caracteristici denumite generic “steguleţe roşii” sau “indicatori privind crearea condiţiilor artificiale”. Astfel de steguleţe roşii pot fi identificate şi în cazul unor solicitanţi/beneficiari care au creat condiţii artificiale, astfel că AFIR efectuează controale pentru a se asigura că diferenţiază clar proiectele afectate de acest tip de neregulă. “Steguleţele roşii” reprezintă indicatori privind posibile nereguli, iar identificarea acestora constituie un semnal de alarmă pentru verificatori şi auditori şi va conduce la efectuarea unor controale aprofundate din partea acestora. Unul dintre indiciile care arată că pot fi nereguli cu un proiect este acela că nu este un proiect de sine stătător, urmărind îndeplinirea intereselor unei terţe persoane sau grup de persoane fizice sau juridice. Un alt “steguleţ roşu” apare dacă proiectul este coordonat de către o altă persoană decât cea în numele căreia se semnează contractul de finanţare, în general una neeligibilă pentru accesarea finanţării din motive cum ar fi: neîndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate, neobţinerea unui punctaj care să-i asigure în mod rezonabil selectarea spre contractare, faptul că are deja un proiect în implementare sau se află în intervalul de timp de trei ani fiscali de la obţinerea unui sprijin financiar ce se supune regulii de minimis etc. AFIR are semne de întrebare şi atunci când existenţa pe piaţă a operatorului economic beneficiar al finanţării nerambursabile este condiţionată de existenţa şi de nevoile unui alt operator economic. De exemplu, un beneficiar prestează servicii exclusiv sau într-o proporţie covârşitoare către un anumit operator economic. În aceste situaţii se identifică, în general, şi alte legături dintre cei doi operatori. Beneficiarul finanţării poate adera la o cooperativă sau la o altă formă de asociere care nu aduce niciun beneficiu acestuia, fiind făcută doar cu scopul de a obţine punctaj suplimentar în cadrul criteriilor de selecţie. Tot în acest scop se pot propune spre finanţare obiective sau activităţi care nu sunt utilizate sau îndeplinite în fapt.

Care sunt indicatorii care alarmează AFIR?

Pentru a obţine mai mulţi bani, se poate încerca “spargerea” unei ferme mari în mai multe.

AFIR a indentificat de-a lungul timpului mai mulţi indicatori care arată că ar putea fi posibile nereguli.

Indicatori externi/fizici: mai mulţi beneficiari/solicitanţi, aparent independenţi din punct de vedere legal, au aceeaşi adresă, acelaşi număr de telefon sau beneficiază de aceleaşi utilităţi; birouri identice sau cu delimitări formale; identificarea unor proiecte ce conţin memorii justificative identice ca formă, conţinut, exprimare; utilizarea de către mai mulţi operatori economici a aceloraşi dotări de producţie sau terenuri cultivate, a aceloraşi hangare, spaţii pentru echipamente, folosirea în comun a aceloraşi utilităţi.

Indicatori de structură/juridici: una dintre companiile legate de solicitant a primit finanţare în ultimii trei ani sau are un proiect în derulare; persoanele fizice sau juridice sunt solicitante ale unor societăţi comerciale aflate în dificultate financiară, nu sunt eligibile din cauza statutului societăţilor sau nu ar obţine finanţare, au deja proiecte în derulare sau finalizate; aceleaşi persoane sunt acţionare ale mai multor societăţi comerciale cu legături între ele; acţionariatul încrucişat al companiilor, cu aceleaşi persoane fizice în spate; angajaţi în comun sau preluaţi de la beneficiarul real; companiile legate îşi asigură reciproc cofinanţarea.

Indicatori de afaceri/contabili/economici: legături de afaceri exclusive sau cvasi-exclusive între firmele ce se presupune ce au fost înfiinţate artificial şi compania (companiile) legată (legate) cu acestea, astfel încât existenţa pe piaţă a beneficiarului finanţării nerambursabile este dependentă de societatea care este legată; spaţiul de desfăşurare a activităţii este primit de la beneficiarul real sau de la terţe persoane fizice şi juridice; nu există dovezic certe, înregistrări ale fluxului de bani pentru plata facturilor; companiile desfăşoară activităţi identice sau complementare; existenţa unor documente identice sau apropiate; o companie a fost scindată în două societăţi, dar care îşi continuă activitatea împreună; o exploataţie agricolă a fost spartă în mai multe, pentru ca pentru fiecare să fie depusă cerere de finanţare; o cooperativă agricolă a fost înfiinţată recent doar pentru a obţine punctaj suplimentar. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.