Viticulturorii au câştigat războiul pentru reconversie
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a renunţat la condiţia care ar fi dus la deblocarea programului de reconversie pentru viticultură: plata lucrărilor şi serviciilor înainte de primirea banilor de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Vineri, 23 septembrie, a fost adoptat Ordinul ministrului Agriculturii pentru modificarea şi completarea ordinului nr. 1763/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condiţiile de punere în aplicare a măsurii de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, eligibilă pentru finanţare în cadrul Programului Naţional de Sprjin al României în sectorul vitivinicol 2014 – 2018. Modificările adoptate prevăd că viticultorii trebuie ca în termen de 30 de zile de la primirea sprijinului financiar de la APIA să dovedească că au plătit lucrările efectuate pentru reconversie, o condiţie cu care aceştia au fost de acord. Ordinul adoptat de Ministerul Agriculturii prevede: “În Anexa la ordin, după punctul 7.9 se introduce un nou punct, punctul 7.9 indice 1, cu următorul cuprins: 7.9 indice 1 - În termen de 30 zile calendaristice de la încasarea sprijinului financiar de la APIA, beneficiarul are obligaţia să depună la centrele judeţene ale APIA documentele justificative privind efectuarea tuturor plăţilor către furnizori, aferente măsurilor recepţionate”. Varianta iniţială a proiectului de ordin supus dezbaterii publice prevedea că plata se facea înainte, după care APIA vira beneficiarilor sprijinul financiar aferent. Cum valoarea lucrărilor de reconversie este foarte mare, viticultorii din Vrancea au protestat şi au arătat că programul va fi blocat, deoarece nu au de unde să obţină zeci sau sute de mii de euro pentru plata facturilor. Schimbarea adusă nu-i afectează pe viticultori, care oricum aveau contracte încheiate cu furnizorii de servicii şi lucrări care prevedeau efectuarea plăţilor imediat după primirea fondurilor de la APIA. (M. B.)