Viața satului

Cu ce s-au lăudat comunele Bilieşti, Milcovul şi Gura Caliţei de ziua lor!

Mihai Boicu
23 aug 2015 2712 vizualizări
Autorităţile locale au pregătit diverse competiţii şi spectacole pentru locuitori u la Bilieşti s-a organizat şi ziua legumicultorului, care fost ceva mai săracă în acest an din cauza unui an agricol nu foarte bun u la Milcovul s-au premiat cei mai frumoşi cai şi cele mai frumoase vaci din comună u sărbătoarea la Gura Caliţei s-a ţinut în satul Lacu Baban, fostă reşedinţă a comunei

Trei comune şi-au sărbătorit ieri ziua, cu spectacole, întreceri sportive, premieri, competiţii ale crescătorilor de animale şi alte manifestări menite să le atragă interesul locuitorilor. La Bilieşti ziua comunei a avut loc, ca în fiecare an, împreună cu “Ziua legumicultorului”. Din păcate, acest an nu a fost unul foarte favorabil pentru legumicultori, care au participat în număr mic la acest eveniment cu tradiţie în comună. Dimineaţă, locuitorii comunei s-au întrecut la alergat. La 12.30, a avut loc o slujbă de comemorare a eroilor satului. Pe scena ridicată lângă primărie, au fost premiate 28 de cupluri care au împlinit sau au depăşit 50 de ani de căsnicie. Primarul Vasile Chirilă a înmânat vârstincilor câte o diplomă, un buchet de flori şi un tort. De asemenea, autorităţile locale au ţinut să îi remarce şi pe olimpicii din comună. Ziua comunei a continuat cu un program artistic al elevilor Şcolii gimnaziale şi cu parada costumelor populare de către artişti de la Jitia şi Vintilească. La sărbătoarea comunei, au fost invitaţi în acest an doar artişti din judeţ, printre care s-au numărat şi Ansamblul “Rapsodia Vultureană”, de la Vulturu. Organizatorii au mai pregătit pentru participanţi plăcinte “poale în brâu”. La ziua comunei au venit şi deputaţii PNL Nini Săpunaru şi Florin Secară, copreşedintele PNL Costică Neaţă, care în acest an au bifat toate sărbătorile de comune organizate de primarii liberali, semn că se apropie anul electoral 2016. Alături de aceştia au venit şi alţi reprezentanţi ai liberalilor şi invitaţi ai acestora.

Legumicultorii nu au avut “curaj” să îşi arate produsele

 

Bilieşti: Nicolae Tănase a fost unul dintre puţinii legumicultori care a venit în acest an la ziua legumicultorului

Legumicultorii care şi-au expus roadele muncii lor în centrul comunei au venit în număr mic, în comparaţie cu anii precedenţi. “Mă ocup de mic cu legumele, am preluat această ocupaţie de la părinţii şi bunicii mei. A fost un an bunişor, dar ardei gras, capia nu prea s-au făcut, deşi am irigat de patru ori pe săptămână. Produsele le vindem în piaţa din Focşani”, ne-a spus Nicolae Tănase.

În ciuda unui an mai puţin bună pentru legumicultură, o vânătă a dat “like” vieţii sale de legumă

 Constantin Grosu, un alt agricultor venit în centrul Bilieştiului, a trecut la producţia de legume la producţia de pepeni. “Fără chimicale, am făcut o producţie de 30 de tone la hectar. Am vândut pepenii la piaţă, dar mai mult angro, ca să nu se strice”, a spus Constantin Grosu. La “Ziua legumicultorului” a venit şi un producator de flori. “Dacă tot sunt prezentate produse româneşti, am venit şi noi cu flori. Sunt produse la Bilieşti şi ne mândrim cu ele. Ne ocupăm de flori de 20 de ani, la un nivel mult mai mic la început, dar am evoluat în ultima vreme”, a spus Cosmin Muşat, reprezentant “Grădina cu flori”. Producătorul din Bilieşti a reuşit să se impună şi vinde flori în Focşani, dar şi în alte zone din Moldova, în ciuda concurenţei celor care aduc flori din străinătate. Primarul Vasile Chirilă a explicat că prezenţa redusă la ziua legumicultorului prin anul agricol mai slab.  

Primarul Vasile Chirilă a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie

 “Am avut un an mai capricios şi de asta legumicultorii sunt un pic mai supăraţi şi nu au avut curaj să vină să participe la această expoziţie”, a spus primarul din Bilieşti. Autorităţile au pregătit pentru premierea legumicultorilor trei saci de îngrăşăminte pentru primul loc, doi saci pentru locul doi şi un sac pentru locul trei.

Spectacole şi competiţii la ziua Milcovului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 La Milcovul ziua comunei a cuprins mult mai multe evenimente în comparaţie cu anul trecut, întrucât în organizare s-a implicat

La Milcovul s-au întrecut cele mai frumoase exemplare dintre caii şi vacile din comună

 Asociaţia “Fraţii Ştefan”, managerii companiei Balcanic Prod din Focşani. Astfel, s-au oferit premii pentru copii, pentru crescătorii de animale, producătorii de brânză, dar şi pentru gospodinele care au făcut plăcinte. Dimineaţă, copiii din comună au participat la o întrecere cu biciclete. Participanţii au fost împărţiţi în cinci categorii, iar câştigătorii au primit câte o bicicletă. După aceea, pe stadionul din comună au venit crescătorii de vaci şi de cai, care s-au întrecut pentru premiile constând în nutreţ, dar şi utilaje. “Avem o comună cu oameni gospodari, care au animale foarte frumoase.  Pentru cei mai frumoşi cai am pregătit 1000 kg de porumb boabe, iar pentru cea mai frumoasă vacă o mulgătoare automată. De asemenea, am organizat şi o competiţie pentru cea mai bună brânză proaspătă de vacă şi cele mai bune plăcinte. Premiul întâi la cea mai bună brânză este o bicicletă electrică, iar la plăcintă un motoscuter electric. Premiile doi şi trei, la ambele categorii, constau în câte un aragaz şi un cuptor cu microunde”, a spus Maricel Lazăr, consilier local şi reprezentantul Asociaţiei “Fraţii Ştefan”. La competiţia celor mai frumoase vaci a câştigat Ion Dediu, cu o bălţată românească, urmat de Vasile Căldărescu şi Ion Şerbu.

Ion Dediu a avut cea mai frumoasă vacă şi câştigat o mulgătoare automată din partea Asociaţiei "Fraţii Ştefan"

 “Nu am pregătit-o în mod special pentru concurs. Creşterea animalelor este ocupaţia mea de ani de zile. Nu mă aşteptam să câştig acest concurs, dar îmi prinde bine premiul”, a spus Ion Dediu. La competiţia între cai a ieşit câştigător exemplarul deţinut de Toader Pîrlog, urmat de cele ale lui Nicuşor Marius Dinu şi Marian Dinu.

Toader Pîrlog a impresionat juriul cu calul bunicului său

 “Calul aparţine bunicului meu, care este în spital. Chiar azi l-am scos prima dată şi nu mă aşteptam să câştig”, a declarat Marius Iulian Pîrlog. Calul călărit de acesta este un metis de arabă cu trăpaş, după cum au arătat membrii juriului. Ziua comunei Milcovul a continuat după amiază cu un spectacol artistic la care au participat mulţi dintre locuitorii comunei.

Peste 400 de oameni la Gura Caliţei

Ediţia a patra a zilei comuna Gura Caliţei s-a desfăşurat în acest an la Lacu Baban, sat care a fost reşedinţă a comunei. Oamenii s-au adunat la biserica din sat, unde a fost oficiată o slujbă religioasă. După aceea a avut loc o întâlnire cu fiii comunei, în care primarul Nicolae Ţandără le-a spus acestora ce proiecte au în vedere autorităţile locale. De asemenea, au evocate personalităţile comunei. Programul cuprindea şi vizitarea a două dintre obiectivele comunei, dar s-a renunţat pentru a nu întârzia manifestările. După aceea, sărbătoarea comunei a continuat cu un program artistic. “Am avut parte de o vreme frumoasă şi au venit foarte mulţi fii ai comunei. Cred că au fost peste 400 de persoane care au venit la ziua comunei şi s-au simţit bine la evenimentele pe care le-am pregătit. Ne-am întâlnit cu fiii comunei la un simpozion în care am discutat despre proiectele primăriei şi despre personalităţile din Gura Caliţei, după care am organizat o masă festivă şi un program artistic pentru participanţi”, a spus primarul  Nicolae Ţandără. La cât mai m ulţi ani plini de realizări şi prosperitate le dorim localităţilor care şi-a serbat ziua duminică! (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Un pescar suparat la Biliesti, acum 841 zile, 11 ore, 24 minute, 47 secunde
Atentie pescari !!! La balta Podul Zamfirei de la Biliesti, administrata de firma PETSALIN FISH SRL, CUI 34431113, administratorii au inteles ca e mai usor sa faci bani fara sa consumi nimic in citeste integral
consilier, acum 841 zile, 12 ore, 45 minute, 36 secunde
Vad ca, cetatenii din celelalte comuni au prezentat ceva , un cal ,o vaca ..... alegatorii lui Tandara de la Gura Calitei ,probabil au aratat dosarele de ajutor social ,caci am vazut ca ,toti au fost citeste integral
emil, acum 841 zile, 14 ore, 37 minute, 43 secunde
Aveti cele mai urate poze. Un site care se respecta nu poate posta asemenea poze in care nu se intelege mai nimic. Nu putem da click pe ele sa le vedem in marime normala
de consilier, acum 841 zile, 16 ore, 1 minut, 31 secunde
Ai nostri ,(cei de la gura calitei ) s-au laudat cu ,,saracia" si cu beneficiarii de ajutor social si care orele in folosul comunitatii le efectueaza la primar in curte !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.