Schimbările la subvenţii, publicate abia miercuri în Monitorul Oficial
Aceasta înseamnă că ordonanţa a intrat în vigoare de miercuri. “Ne-am dus să cerem subvenţii pentru că avem fiecare cateva hectare de păşune, dar ne-au spus că încă nu a venit nimic. Măcar cu penalizări, dar să prindem ceva”, ne-a spus un cetăţean care nu are animale, dar este proprietar de păşune şi care a cerut APIA să aplice ce a aprobat Guvernul. Aceasta a fost modificarea importantă adusă OUG 34/2013, privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a ajuns abia spre sfarşitul lunii mai la concluzia să o mare suprafaţă de păşune din ţara noastră nu va beneficia de subvenţii, pentru că proprietarii nu sunt crescători de animale, astfel încat a creat cadrul legal ca şi aceştia să primească fonduri pentru aceste suprafeţe. Cealaltă schimbare importantă adoptată de Guvern priveşte OUG 3/2015, privind schemele de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2014 – 2020. Termenul limită de depunere a cererilor pentru subvenţii a fost prelungit după 15 iunie cu 25 de zile calendaristice, dar cu aplicarea unor penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă pană la data de 15 iunie. (Mihai BOICU)