Viața satului

Atacul dăunătorilor la porumb putea fi prevenit

Mihai Boicu
21 mai 2015 1530 vizualizări
Specialiştii Direcţiei Agricole spun că acolo unde s-a semănat porumb după porumb este obligatoriu tratamentul cu insecticid u la Pufeşti se estimează că sunt în jur de 300 de hectare care au fost afectate

Reprezentanţii Direcţiei Agricole Vrancea au mers la finalul săptămânii trecute la Pufeşti, acolo unde fermierii au reclamat faptul că pe suprafeţe mari porumbul a fost atacat de “răţuşcă”, un dăunător care se hrăneşte cu plantele tinere. Suprafeţele afectate au fost mari, iar acest atac ar fi putut fi prevenit, pentru că, în opinia specialiştilor, a fost vorba de o greşeală tehnică. “Sunt în jur de 300 de hectare care sunt afectate. Acolo a fost monocultură, s-a pus porumb după porumb, a fost vegetaţie uscată iar răţuşca a stat iarna în această vegetaţie. Pentru că a fost secetă şi nu a avut ce mânca, a mâncat porumbul. La cei care au semănat mai din timp porumbul a apucat să crească şi să intre în vegetaţie şi nu mai este mâncat de răţuşcă. La cei care au semănat mai din timp porumbul a fost atacat de dăunător pentru că a fost mai fraged. Este o greşeală tehnică, fermierii puteau să prevadă această situaţie. Dacă ar fi verificat mai des şi ar fi văzut alte plante mâncate, atunci ar prevăzut atacul. Oamenii au recunoscut că au cumpărat sămânţă tratată doar cu fungicid. Acolo unde s-a semănat porumb după porumb este obligatoriu tratamentul cu insecticid”, ne-a declarat Soare Postolache, consilier în cadrul Direcţiei Agricole Vrancea. Ploaia este singura soluţie pentru a mai salva ceva acolo unde grăunţele au rămas în pământ şi nu au încolţit din cauza secetei. De asemenea, în unele cazuri se impune însămânţarea din nou cu porumb. O altă problemă cu care se confruntă fermierii este că substanţele din grupa I sunt scoase din comerţ, iar substanţele din grupele III şi IV sunt mai puţin eficiente. (Mihai BOICU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.