Viața satului

Agricultorii trebuie să-şi declare veniturile până pe 25 mai

Mihai Boicu
7 mai 2015 1570 vizualizări
Persoanele fizice care au desfăşurat anul trecut o activitate agricolă impusă pe bază de norme de venit au obligaţia să depună până pe 25 mai inclusiv, formularul 221

 “Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit”. Veniturile pentru care trebuie depusă această declaraţie sunt cele din cultivarea produselor agricole vegetale, exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valoarea produselor de origine animală, în stare naturală. “În cazul în care activitatea agricolă pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit de desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, obligaţiile declarative revin asocierii şi se îndeplinesc de către asociatul care răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor asociaţiei faţă de autorităţile publice”, precizează reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice într-un comunicat de presă. (M. B.)

Veniturile din activităţi agricole, impuse pe baza normelor de venit, sunt neimpozabile în următoarele limite:
   

Produse vegetale    Suprafaţă
Cereale    până la 2 ha
Plante oleaginoase    până la 2 ha
Cartof    până la 2 ha
Sfecla de zahăr    până la 2 ha
Tutun    până la 1 ha
Hamei pe rod    până la 2 ha
Legume în câmp    până la 0,5 ha
Legume în spaţii protejate    până la 0,2 ha
Leguminoase pentru boabe    până la 1,5 ha
Pomi pe rod    până la 1,5 ha
Vie pe rod    până la 1 ha
Arbuşti fructiferi    până la 1 ha
Flori şi plante ornamentale    până la 0,3 ha
   
Animale    Nr. de capete/Nr. de familii de albine
Vaci    până la 2
Bivoliţe    până la 2
Oi    până la 50
Capre    până la 25
Porci pentru îngrăşat    până la 6
Albine    până la 75 de familii
Păsări de curte    până la 100


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.