Un articol din Legea 17/2014 a fost declarat neconstituţional
Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Legea 17/2014, privind vânzarea terenurilor agricole din extravilan. La art. 20, alin. 1, se prevede că antecontractele de vânzare – cumpărare a terenurilor care au fost autentificate la notariat anterior intrării în vigoare a Legii 17 sunt exceptate de la aplicarea legii. Judecătorii Curţii Constituţionale au apreciat că beneficiarii antecontractelor puteau fi privilegiaţi în valorificarea dreptului de creanţă, în comparaţie cu alte antecontracte. Este vorba de antecontractele de vânzare – cumpărare sub formă de înscris sub semnătură privată sau cele sub forma unui înscris atestat de către un avocat. Curtea Constituţională arată că efectele juridice sunt aceleaşi pentru toate aceste antecontracte, singura diferenţă fiind forma în care au fost încheiate. Practic, judecătorii constituţionali arată că nu există diferenţe între un contract autentificat la un notar şi unul neautentificat şi, în consecinţă, nu se impunea un tratament juridic diferit. Curtea Constituţională a decis să rezolve această situaţie prin eliminarea “privilegiului” contractelor autentificate. “De aceea, Curtea, consecventă rolului său de cvasi- legiuitor negativ (...) va elimina criteriul menţionat, constând în exceptarea de la exigenţele Legii 17/2014 a antecontractelor încheiate în formă autentică, încetând, astfel, situaţia de inegalitate creată prin acordarea privilegiului astfel menţionat”, se arată în decizia Curţii Constituţionale. Legea trebuie modificată într-un termen de 45 de zile pentru a fi pusă de acord cu decizia Curţii. Dacă nu se întâmplă acest lucru, articolul contestat îşi încetează efectele juridice după trecerea acestei perioade de timp. (Mihai BOICU)