Viața satului

Ce rişti dacă dai declaraţii false la APIA pentru subvenţiile agricole

Dan Chiriac
15 iul 2014 7735 vizualizări
Un bărbat din comuna Vulturu a încasat subvenţiile agricole acordate de APIA Centrul Local Vulturu, declarând în fals că a efectuat lucrări agricole pe o suprafaţă de 2,45 ha, deşi în realitate a exploatat agricol doar suprafaţa de 1,45 ha.Totul a ieşit la iveală în urma unei anchete a procurorilor DNA de la Galaţi

Un bărbat din comuna Vulturu va fi condamnat cu suspendare după ce a obţinut ilegal suma de 4.200 de lei din fonduri europene, după cum au descoperit procurorii DNA de la Galaţi. Constantin Mazilu a recunoscut faptele comise, fapt care i-a determinat pe procurori să-i solicite o pedeapsă mai blandă, după încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Astfel, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus sesizarea instanţei de judecată, cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatului. În sarcina lui Constantin Mazilu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. “În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: în perioada 2010 – 2012 inculpatul Mazilu Constantin a solicitat şi a încasat subvenţiile agricole acordate de APIA Centrul Local Vulturu, judeţul Vrancea, declarând în fals că a efectuat lucrări agricole pe o suprafaţă de 2,45 ha, deşi în realitate a exploatat agricol doar suprafaţa de 1,45 ha. Suma de bani încasată pe nedrept urmare a declarării în fals a unei suprafeţe de teren mai mare decât cea exploatată agricol în realitate a fost de 4.200 lei.
În prezenţa apărătorului ales inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptei reţinută în sarcina sa, că acceptă încadrarea juridică pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală, că este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei stabilite, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv: 2 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligaţii: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,  să anunţe în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile”, se arată într-un comunicat al DNA. Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Vrancea pentru validare. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost introdus în noul Cod Penal iar cazul de la Vulturu este o premieră la nivelul judeţului nostru. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o înţelegere între procuror şi inculpat cu privire la felul pedepsei şi modalitatea de executare a acesteia, cauza urmand a fi rezolvată printr-o procedură simplificată pentru reducerea duratei procedurilor judiciare. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
elena, acum 3571 zile, 3 ore, 29 minute, 47 secunde
cred ca la parat cineva pentru 42 mil sunt la munte o multime care iau si cate o suta de mil. si numai fac puscarie.Daca s-ar face un control amanuntit ai mai zice dar asa prinde unul si trage pe el.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.