Viața satului

Formare profesională pentru fermierii de “subzistenţă”

Mihai Boicu
17 iun 2014 1100 vizualizări
Ministerul Agriculturii a contractat o firmă care va organiza cursuri de formare profesională în Vrancea pentru fermierii care deţin ferme de semisubzistenţă.

 Participarea la acest cursuri este obligatorie dacă fermierii mai vor să obţină fonduri prin Măsura 141. Contractul pentru regiunea de sud – est, din care face parte şi Vrancea, a fost obţinut de firma MS Expert Mob SRL, din Bucureşti. Ministerul Agriculturii va plăti pentru cursurile de formare profesională 1,2 milioane lei pentru cele şase judeţe din sud – est. Fermele de subzistenţă din România vor avea alocate fonduri de 150 de milioane de euro prin viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, suma de 15.000 de euro pe proiect urmând să fie destinată trecerii acestor ferme în zona de producţie pentru piaţă. PNDR 2014-2020 conţine 14 măsuri ce vizează dezvoltarea rurală în România, ţinând seama atât de realităţile socio-economice ale ţării şi implicit ale spaţiului rural, cât şi de Politica Agricolă Comună (PAC 2020). Creşterea competitivităţii sectorului agricol reprezintă unul dintre obiectivele generale ale PNDR 2014-2020 în condiţiile în care în sectorul agricol valoarea medie a productivităţii muncii în agricultură este de 4.328 euro/persoană faţă de media europeană de 14.967 euro/persoană în anul 2012. Programul de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru România dispune de o alocare financiară UE din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală de 8,0156 miliarde de euro. (M. B.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.