Depunerea dosarelor pentru Măsura 121 începe în mai
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat că prima sesiune de depunere a proiectelor pentru Măsura 121 va începe pe 20 mai. Măsura are ca obiect modernizarea exploataţiilor agricole şi sprijinirea fermelor de familie, iar finanţarea va fi acordată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Această primă sesiune se va desfăşura însă după regulile perioadei 2007 – 2013, întrucat noul PNDR abia a fost trimis Comisiei Europene şi nu este încă aprobat. Autorităţile romane au însă la dispoziţie o “portiţă” legală pentru alocarea de fonduri prin noul PNDR. “Prin deschiderea acestei sesiuni vom începe efectiv să cheltuim din fondurile alocate Romaniei între 2014 şi 2010. Este un start bun şi suntem determinaţi să oferim cat mai curand şi mai multe oportunităţi reale de finanţare pentru mediul rural romanesc şi să venim în întampinarea nevoilor acestuia. De asemenea, includerea fermelor de familie şi prioritizarea lor arată că avem o strategie reală pentru acestea şi că încercăm să întărim şi să susţinem acest tip de fermă deosebit de important pentru economia agrară a Romaniei”, a declarat recent Daniel Constantin. Ghidul solicitantului pentru Măsura 121 a fost publicat pentru consultare pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.apdrp.ro.
Investiţii şi cheltuieli eligibile prin Măsura 121
Potrivit Ghidului solicitantului pentru Măsura 121, pentru obţinerea de finanţare sunt eligibile următoarele tipuri de proiecte:
- construirea şi/sau modernizarea clădirilor utilizate pentru producţia agricolă la nivel de fermă, incluzand investiţiile pentru respectarea standardelor comunitare şi pe cele pentru protecţia mediului şi pentru depozitarea îngrăşămintelor
- construirea şi/sau modernizarea infrastructurii interne sau de acces din domeniul agricol, inclusiv utilităţi şi racorduri identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ
- construirea şi/sau modernizarea fermelor de taurine pentru producţia de lapte: echipamente pentru producerea de furaje, instalaţii de muls, linii tehnlogice de prelucrare şi ambalare a produselor, dotări tehnice în scopul asigurării controlului calităţii la nivel de fermă etc
- construirea şi/sau modernizarea serelor, inclusiv a centralelor termice şi instalaţiilor de irigat, asigurarea utilităţilor în vederea respectării condiţiilor de mediu
- achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de tractoare noi, combine de recoltat, maşini, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializat, identificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ.
- achiziţionarea sau achiziţionarea în leasing de noi mijloace de transport specializate, necesare activităţii de producţie, indentificate ca necesare prin Studiul de Fezabilitate sau Memoriul Justificativ
- înlocuirea plantaţiilor viticole din soiuri nobile ajuse la sfarşitul ciclului biologic de producţie (minim 40 ani) şi care nu sunt incluse în sistemul de restructurare/reconversiilor al plantaţiilor de viţă de vie sprijinit prin FEGA în cadrul OCP vin şi înfiinţarea platanţiilor pentru struguri de masă
- înfiinţarea plantaţiilor de pomi, arbuşti fructiferi şi căpşuni,
- înfiinţarea plantaţiilor de viţă de vie, pomi fructiferi şi arbuşti, alţi arbori
- investiţii pentru producerea şi utilizarea durabilă a energiei din surse regenerabile în cadrul fermei
- investiţii pentru înfiinţarea de culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă, în scopul producerii de energie regenerabilă
- investiţii în apicultură, cu excepţia celor realizate prin Programul Naţional Apicol
- investiţii pentru procesarea produselor agricole la nivelul fermei, cuprinzand echipamente pentru vanzarea acestora, inclusiv depozitare, răcire etc
- costurile generale proiectului, cum ar fi: taxe pentru arhitecţi, ingineri şi consultanţi, studii de fezabilitae, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor necesare implementării proiectelor, aşa cum sunt ele menţionate în legislaţia naţională, achiziţionarea de patente şi licenţe (maxim 8% din valoarea totală eligibilă a proiectului, dacă proiectul prevede şi construcţii şi maxim 3% în cazul în care proiectul nu prevede realizarea construcţiilor)
- investiţii necesare adaptării exploataţiilor pentru agricultura ecologică
- investiţiile necesare conformităţii cu standardele comunitare
Doar transportul specializat primeşte bani
Vor fi considerate cheltuieli eligibile cele cu mijloacele de transport specializate care transportă numai un anume tip de materii prime/mărfuri adecvate activităţii descrise în proiect: autocisterne, autoizoterme (prevăzute cu izolaţie termică a pereţilor, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare), autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate), mijloace de transport animale sau mijloace de transport albine. (Mihai BOICU)