Ultima oră

Vrancea intră, începând de luni seară, sub atenționare meteorologică cod galben, dar și portocaliu(în zona de munte) de iarnă

Alexandra TĂTARU
26 nov 2017 4587 vizualizări

Conform Administrației Naționale de Meteorologie(ANM), în intervalul 27 noiembrie, ora 16 - 28 noiembrie, ora 16, județul Vrancea se va afla sub atenționare cod galben de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului.De asemenea, în intervalul 27 noiembrie, ora 20 și 28 noiembrie, ora 16, zona de munte a județului Vrancea va intra sub atenționare meteorologică - cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului;

 

Astfel,  avertizarea de cod galben de ploi şi vânt puternic este valabilă pentru sudul Moldovei, Muntenia și estul Olteniei și va intra în vigoare luni, de la ora 16.00. În aceste regiuni, potrivit meteorologilor, va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp. În judeţul Vrancea, dar și în județele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, vântul va bate cu viteze de 55-65 km/h. Codul galben de ploi și vânt puternic este valabil și pentru vestul Moldovei, tot începând de luni, de la ora 16, avertizarea fiind valabilă până marţi, la ora 16.00.În vestul Moldovei este posibil  ca precipitațiile să fie sub formă de ninsoare.

Codul portocaliu de ninsori în zona de munte

Pentru intervalul 27 noiembrie, ora 20 - 28 noiembrie, ora 16, ANM a emis o avertizare de cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului valabilă pentru zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.În zona de munte va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55...70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității”, au averti

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie

COD : PORTOCALIU

Ziua/luna/anul: 26-11-2017 Ora : 13:00 Nr. mesajului:
Intervalul : conform textelor;

Zonele afectate : conform textelor și hărții.

Fenomene : conform textelor;

Mesaj :

 

MESAJ 1

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte; 

Interval de valabilitate: 26 noiembrie, ora 18 – 27 noiembrie, ora 16;

Zone afectate: conform textului.

      Începând din seara zilei de duminică (26 noiembrie) aria precipitațiilor se va extinde din vest și va cuprinde treptat cea mai mare parte a țării. În Banat, Crișana, Maramureș și zona de munte aferentă, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 15...20 l/mp. Va ploua, iar în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei și în zona de deal din regiunile vestice, trecător se vor semnala precipitații mixte.

      La munte, treptat vor predomina ninsorile și mai ales în zona înaltă se va depune strat de zăpadă.

MESAJ 2

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 noiembrie, ora 16 - 28 noiembrie, ora 16;

Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului;

Zone afectate: Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei.

      În intervalul menționat în Muntenia, estul Olteniei și sudul Moldovei va ploua pe arii extinse, iar cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40...50 l/mp. Local în județele Vrancea, Buzău, Brăila Ialomița, Călărași și Ilfov vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55...65 km/h.

      Notă:  Cantități de apă de 15...20 l/mp și izolat 30 l/mp vor fi și în Dobrogea și vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineața zilei de marți, precipitații mixte se vor semnala local în Oltenia și pe arii restrânse în Muntenia.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 27 noiembrie, ora 16 - 28 noiembrie, ora 18;

Fenomene vizate: ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă, intensificări ale vântului la munte;

Zone afectate: Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei.

      În Carpații Meridionali și Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55...70 km/h.

      Îndeosebi în noaptea de luni spre marți (27/28 noiembrie) și în prima parte a zilei de marți (28 noiembrie) precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 27 noiembrie, ora 20 - 28 noiembrie, ora 16;

Fenomene vizate: ninsori abundente, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului;

Zone afectate: zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș.

      În intervalul menționat, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmbovița și Argeș, va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55...70 km/h spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

Sursa:meteoromania.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.