Ultima oră

Virusul Pestei Porcine Africane depistat la un porc mistreț de pe un fond de vânătoare din județul Vrancea

Ziarul de Vrancea
30 dec 2019 2125 vizualizări

Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un mistreț, în județul Vrancea, pe raza fondului de vânătoare 24 Vizantea, în localitatea Topești, comuna Bîrsești.

Suspiciunea a fost emisă la data de 23.12.2019 în urma emiterii unui buletin de analiză de către LSVSA Vrancea. Proba a fost trimisă către IDSA București care, în data de24.12.2019, a confirmat suspiciunea.

Serviciile veterinare au intervenit imediat, zona a fost dezinfectată și carcasaa fost distrusă.

A fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Vrancea, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții.

Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respective prin pândă şi dibuire, toți porcii domestici din zonele infectate să fie ținuți în adăposturile lor sau în alte locuri unde pot fi izolați de porcii sălbatici, care nu trebuie să aibă acces la nici un produs susceptibil de a intra apoi în contact cu porcii din exploatație, reducerea efectivului de mistreţi pentru zonele neafectate de PPA, prin vânarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.

 Ancheta epidemiologică este în desfășurare.

Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

Director Executiv,

Dr. Calistru Doru Sava

 Responsabil comunicare,

Dr. Radulescu Adrian

Sursa:vrancea.dsvsa.ro

Citiți și:Pesta porcină africană, confirmată în Fondul de vânătoare 24 Vizantea

Prefectul județului Vrancea, Gheorghiță Berbece, a convocat astăzi, 30 decembrie 2019, şedinţa Centrului Local de Combatere a Bolilor în urma confirmării unui focar de pestă porcină africană (PPA) la porc mistreț.

Laboratorul Național de Referință din cadrul Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului pestei porcine africane în cazul unui mistreț din Fondul de vânătoare 24 Vizantea, care aparține Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură – Baza Experimentală Vidra.

Măsurile pentru prevenirea răspândirii virusului au fost adoptate în ședința CLCB încă din data de 23 decembrie 2019, când a apărut suspiciunea de PPA.

În cadrul ședinței, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vrancea, dr. Doru Calistru, i-a transmis prefectului Gheorghiță Berbece și o veste bună, și anume că astăzi va fi stins ultimul focar de pestă porcină africană la animale domestice din județ, în localitatea Golești. Odată cu stingerea focarului vor fi ridicate și măsurile sanitare veterinare specifice din zonele cu restricții.

Text informații + foto:Institutia Prefectului judetul Vrancea:


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.