VIDEO | Suspiciuni de fraudă electorală în seara dinaintea alegerilor locale, la mai multe secții de votare din Măicănești
Suspiciunile de fraudă electorală au apărut în seara dinaintea votului pentru alegerile locale (26 septembrie 2020 - n. red), în mai multe secții de votare de la Măicănești. Informații neoficiale spun că s-ar fi descoperit buletine de vot gata ștampilate și ștampilele cu mențiunea ”VOTAT” folosite deja, deși ele sunt noi. La fața locului s-au deplasat forțe impresionante ale MAI, inclusiv polițiști de la Serviciul de Acțiuni Speciale (”mascați”). IPJ Vrancea a transmis ulterior un comunicat de presă, prin care informează că efectuează cercetări la mai multe secții de votare din Măicănești, precizând totodată că a fost sesizat și Biroul Electoral Județean. Câteva sute de localnici s-au adunat în centrul comunei, în preajma Școlii Gimnaziale Măicănești, acolo unde este o secție de votare.
Știre actualizată - Suspiciunile sunt confirmate și de un comunicat de presă al IPJ Vrancea: La data de 26 septembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că la secția de votare nr. 201 Măicănești, cu ocazia desigilării materialelor înaintate de către Biroul Electoral de Circumscripție Nr.32 către secția menționată, membrii comisiei au constatat faptul că ștampilele ce urmează a fi folosite la procesul electoral prezintă urme de tuș, existând suspiciunea că acestea ar fi fost folosite. Ulterior, aceeași situație s-a constatat la secțiile de votare numărul 204 respectiv 206, din aceeași comună. Imediat, o echipă operativă din cadrul IPJ Vrancea a fost direcționată pentru verificarea celor sesizate. Totodată, pentru clarificarea situației, a fost sesizat Biroul Electoral Județean, pentru a dispune masuri, conform competenței.