Ultima oră

VIDEO+ Galerie foto | Mascații de la Păunești au alungat în prima zi din 2020 spiritele rele din anul trecut

Ziarul de Vrancea
1 ian 2020 5633 vizualizări

Și în prima zi din 2020 locuitorii din Păunești, dar și din alte localități, au respectat tradiția devenită deja cunoscută la nivel național și s-au adunat în centrul comunei, pentru a asista la parada ”uncheșilor” și a ”babelor”. Veche de sute de ani, defilarea mascaților din Păunești pe ulițele satului semnifică alungarea spiritelor rele din anul care tocmai a trecut.

Miercuri, 01 Ianuarie 2020, ”uncheșii” și ”babele” au traversat toate ulițele Păuneștiului, cu măști mari și tălăngi uriașe. Apoi colindătorii s-au adunat în centrul comunei, pentru a fi admirați și aplaudați de toată lumea.

VIDEO:Maʀius Stratulat

Măștile tradiționale sunt confecționate din piei de oi sau de capră, la care se adaugă centuri cu talăngi uriașe, care au fac un zgomot asurzitor. Îmbrăcați în costume tradiționale sau care de

care mai înfricoșătoare, păuneștenii au coborât de pe dealurile satului, făcând zgomote asurzitoare cu talăngile din vechime, dar și cu drujbe, trompete și alte instrumente ”gălăgioase” pe care le-au găsit prin gospodării. Prima zi din 2020 a  fost una prietenoasă pentru tradiționala paradă de la Păunești, cu excepția vântului care-a suflat în rafale destul de puternice. Aceasta nu a constituit însă o piedică pentru ”uncheșii” și ”babele” din paradă să facă zgomotul corespunzător timp de câteva ore miercuri, 01 ianuarie 2020. Pe lângă păuneștenii care au purtat echipamentul tradițional, cei care au defilat au mai purtat măști care de care mai înfricoșătoare și s-au costumat în diavoli și alți monștri. Din paradă nu au lipsit personaje care se regăsesc în fiecare an, moartea, mirele și mireasa. Mascații au defilat în remorcile tractoarelor, în mașini si alte vehicule. După ce au coborât de pe dealuri, mascații au parcurs un traseu care trece prin fața primăriei, a bisericii din centrul comunei, prin piața agroalimentară, după care au revenit pe drumul județean.

 Mascatii le-au urat reprezentantilor autoritatilor  locale in fata primariei si s-au prins in hora cu acestea. Parada mascaților este un prilej pentru locuitorii comunei pentru a se întâlni în prima zi a anului și pentru a-și ura ”La mulți ani”.Parada ”uncheșilor” și ”babelor” de la Păunești a ajuns de la o tradiție pe cale de dispariție la una cunoscută în întreaga țară, după implicarea autorităților locale. Fără acest sprijin nu ar fi fost posibilă confecționarea măștilor, care costă câteva mii de lei. În ultimii ani, mascații din Păunești au participat la numeroase festivaluri în întreaga țară, unde au făcut o impresie deosebită cu măștile lor tradiționale..Spre exemplu numai în luna decembrie 2019 Mascații de la Păunești, au fost prezenți la Alaiul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Bacău dar și la a 43-a ediție a paradei formațiilor de datini și obiceiuri populare „Din străbuni, din oameni buni”, de la Botoșani

Foto:Rosu Vasile;Cosmin Chelaru:Niste Lei


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.