Ultima oră

(Update) VIDEO | Dublu ghinion: Bărbatul accidentat miercuri pe B-dul București se afla în ambulanța implicată în accidentul rutier de pe DN2 E85, la ieșire din Adjud

Ziarul de Vrancea
21 feb 2019 3391 vizualizări

După accidentul grav suferit miercuri, 20 februarie 2019 în jurul orelor 16,00 pe B-dul București din Focșani, bărbatul de 37 de ani, aflat în comă, a fost implicat într-un alt accident rutier, petrecut câteva ore mai târziu, întrucât ambulanța de gradul 0 aparținând SAJ Vrancea, care-l transporta spre un spital din Iași, a intrat în coliziune cu un autoturism miercuri seara, în jurul orei 21.30, pe DN2 E85, între Adjud și Sascut, in zona benzinăriei Umbrărescu. În momentul producerii accidentului de pe DN2 E85 între Adjud și Sascut, bărbatul accidentat grav pe B-dul București din Focșani se afla în ambulanță, intubat, în stare de comă. El a fost preluat, ulterior, de o altă ambulanță și transportat în siguranță la Iași.

Reamintim că miecuri după amiază, în jurul orelor 16,00, conform precizărilor purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, conducătorul unui autoturism care circula pe bulevardul București, dinspre centru spre Golești, pe prima bandă, a lovit frontal un pieton, care traversa neregulamentar bulevardul din Focșani. Pietonul, în vârstă de 37 de ani, a fost preluat de ambulanță, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.

După ce a ajuns la spitalul județean din Focșani, s-a constatat, în urma examinărilor efectuate de medicii specialiști, că pietonul a suferit răni grave, inclusiv la cap. Acesta a fost internat la Secția Chirurgie-ATI a Spitalului Județean din Focșani, iar după ce a fost stabilizat, cadrele medicale au luat decizia de a-l transfera la o unitate specializată în neurochirurgie. Astfel, pacientul a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență ”Prod. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

În aceeași zi însă, bărbatul a avut parte de al doilea ghinion! Ambulanța care-l transporta de la spitalul din Focșani, și în care el era intubat în stare de comă, a fost implicată într-un nou accident, la ieșirea din municipiul Adjud. Bărbatul dublu ghinionist a fost preluat ulterior de o altă ambulanță și transportat în siguranță la Iași

Știre actualizată 21.02.2019 ora 19:00:Din surse sigure redactorii Ziarului de Vrancea au aflat că bărbatul de 37 de ani, implicat în cele două accidente de miercuri 20.02.2019 a scăpat cu viață în urmă cu 21 de ani, dintr-o întâmplare în care alții, în situații similare, n-au avut asemenea șansă. În vârstă de 16 ani atunci, aflat pe podul pasarela care traversa liniile de cale ferată din gara Focșani, el a fost electrocutat de arcul electric format, datorită faptului că a încercat să urineze pe un vagon de tren aflat sub pod. Trenul care avea în componență vagonul din gara Focșani era în vecinătatea rețelei de alimentare conectată la tensiunea de 21000 volți    

Urmăriți în continuare un VIDEO despre accidentul suferit de bărbatul de 37 de ani, miercuri 20 februarie 2019 în jurul orelor 16,00, pe B-dul București din Focșani

VIDEO:vrancea atlastv

Al doilea material video, de la accidentul în care-a fost implicată ambulanța care-l transporta bărbatul accidentat miercuri după amiază pe B-dul București din Focșani,​ pe DN2 E85 între Adjud și Sascut, in zona benzinăriei Umbrărescu. Acest al doilea accident s-a produs tot miercuri, 20 februarie 2019, în jurul orei 21.30.

VIDEO Robert Ignat-colaborator ZdV

Fotografii transmise de la locul producerii accidentului de Claudiu Chiriac. Mulțumim!

Citiți și vizionați și :VIDEO | Pieton grav accidentat miercuri după amiază, pe Bulevardul București din Focșani;

(Update) Accident rutier grav pe DN2-E85, la ieșire Adjud, în zona unei stații de alimentare cu combustibili auto 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.