VIDEO | Un șofer vrâncean și soția acestuia, implicați într-un accident rutier soldat cu patru victime în județul Buzău
Conform reporterbuzoian.ro, patru persoane au fost rănite vineri, 29 noiembrie 2019, în urma unei coliziuni în care au fost implicate trei autoturisme.
Accidentul s-a produs pe drumul european E85, în afara localității buzoiene Costești. Din primele cercetări, reiese că șoferul unui Opel a pătruns pe contrasens, unde a lovit un Audi. În urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiectat într-un Logan, condus de un vrâncean în vârstă de 64 de ani. Acesta din urmă se întorcea de la un spital din București, unde fusese să-și externeze soția.
VIDEO:Reporter Buzoian
În urma cercetărilor, polițiștii buzoieni au stabilit că - în timp ce conducea un autoturism pe DN2- E85, în afara localităţii Costeşti, din direcţia Urziceni către Buzău – un prahovean de 55 de ani a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un gălăţean de 45 ani.
În urma impactului, autoturismul prahoveanului a fost proiectat într-un Logan condus de un bărbat de 64 de ani, din Vrancea. Mașina acestuia a ajuns pe câmp. Șoferul se întorcea de la un spital din București, unde fusese să-și externeze soția.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane. Este vorba despre șoferii din Prahova şi Galaţi, împreună cu soțiile acestora. Răniții au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Buzău.
În urma accidentului, traficul pe DN2 E85 a fost blocat mai bine de o oră în zona localităţii Costeşti. Poliția îi va întocmi dosar penal șoferului vinovat de producerea accidentului.
Text informații+ foto+ VIDEO:reporterbuzoian.ro