Ultima oră

Ursul atacă din nou la Vizantea-Livezi. Victimele, o femeie de 40 de ani și fiica ei de 13 ani, se aflau la o stână

Ziarul de Vrancea
26 iul 2019 3919 vizualizări

Un nou atac al unui urs s-a produs vineri. 26 iulie 2019. la Vizantea-Livezi. Victime i-au căzut o femeie de aproximativ 40 de ani și fiica ei de 13 ani. Ele se aflau la stâna familiei, pe un deal între Vizantea-Livezi și Vidra.

Din informațiile redactorilor Ziarului de Vrancea, vineri, 26.07.2019, un urs ieșit din pădure a atacat o femeie de aproximativ 40 de ani și pe fiica ei, de 13 ani, în timp ce se aflau la o stână situată pe un deal între Vizantea-Livezi și Vidra. Fetița a fost zgâriată ușor, dar mama ei, care a încercat să o apere, este rănită grav. Din cauza țipetelor, ursul atacator le-a abandonat pe femeie și pe fiica ei și a fugit după oi. Proprietarul stânii, soțul femeii și tatăl fetiței, a venit imediat la fața locului. Tot acolo a apărut și viceprimarul comunei Vizantea-Livezi și a preluat cele două persoane rănite pentru a le transporta spre spital. În drum spre spital, mașina viceprimarului din Vizantea-Livezi s-a intersectat cu ambulanța, iar aceasta a preluat cele două victime și astfel femeia, rănită grav, și fetița, cu zgârieturi la picior, au ajuns la spital.

Reamintim că în luna mai a acestui an, un bărbat a fost găsit sfâșiat de un urs, în zona denumită Podei sau Pomii Găinoaiei​, din satul Livezile, comuna Vizantea-Livezi. Recitiți articolul publicat în Ziarul de Vrancea pe acest subiect accesând titlul alăturat:Bărbat omorât de urs în satul Livezile, comunaVizantea-Livezi. Acesta a fost găsit sfâșiat ieri seară, în zona Podei

În același context, menționăm că prefectul județului, Ticu Costandache, a solicitat joi, 25 iulie 2019, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea, în cadrul unei ședințe de lucru, un raport care să conţină date despre evoluţia în timp a incidentelor provocate de urşi.

La şedinţa care s-a desfăşurat la sediul Instituţiei Prefectului judeţul Vrancea, au mai participat primarii comunelor pe raza cărora s-au raportat astfel de incidente, precum şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, IPJ Vrancea, Garda forestieră, Direcţiei Sanitar Veterinare şi gestionarii fondurilor de vânătoare, scopul întâlnirii fiind identificarea unor soluţii mai rapide pentru rezolvarea incidentelor provocate de urşi.Prezent la ședința de joi 25 iulie 2019 de la Prefectură primarul comunei Vizantea Livezi Dragoș Ciubotaru făcea următoarea declarație pe contul său de facebook:

Problematica înmulțirii numărului de urși este o amenințare din ce in ce mai gravă care pune în pericol viața omului. Astăzi  (n.r joi 25 iulie 2019), la sediul Prefecturii Vrancea, a avut loc o ședință la care au participat toate instituțiile responsabile in aceasta problematica, in vederea identificării unor soluții.

Concluzia colegilor primari, confirmată de responsabilii fondurilor de vânătoare și de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a fost că numărul urșilor a crescut extraordinar de mult în ultimii 4-5 ani și trebuie luate măsuri urgente pentru relocare în alte zone sau împușcare acolo unde se constată un risc iminent crescut.

Am prezentat situația grava a comunei Vizantea Livezi, din acest punct de vedere, unde s-a ajuns si la uciderea unui om de catre urs și am stabilit un calendar pentru demararea unor demersuri comune către Ministerul Mediului pentru modificarea legislației în vigoare și pentru acordarea avizelor necesare.

Din discuții si statistici prezentate în cadrul ședinței, a reiesit faptul că Vizantea Livezi este cea mai afectată de numărul mare de urși drept pentru care ma voi implica si mai mult in perioada imediat următoare pentru reglementarea si solutionarea acestei situații.

Indiferent ca numărul ursilor a crescut din cauza ca fac parte dintr-o specie protejată sau nu, fie ca vin foarte aproape de oameni din lipsa de hranei, din cauza tăierii pădurilor sau din orice alt motiv, avem obligația să punem pe primul loc viata omului si sa luam toate masurile necesare in vederea îndepărtării oricărui risc.

Sper ca reprezentantii Ministerului Mediului sa analizeze foarte bine situația din județul Vrancea si in special din comuna Vizantea Livezi și să dea curs solicitărilor noastre pentru evitarea oricaror altor tragedii!”


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.