Bătrână de 76 de ani din Corbița, violată de doi consăteni în vârstă de 17, respectiv 31 de ani
Doi bărbați care ar fi săvârşit infracţiunea de viol au fost identificați de polițiști în urma investigațiilor efectuate. Bănuiții, în vârstă de 17, respectiv 31 de ani au fost reținuți de poliţişti.
La data de 3 februarie a.c., ora 12:20, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Adjud au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie de 76 ani din comuna Corbița ar fi fost victima infracțiunii de viol.
Polițiștii au demarat imediat cercetările și în cursul aceleiași zile au identificat un tânăr, de 17 ani și un bărbat, de 31 de ani, ambii din localitate, bănuiți că în seara zilei de 2 februarie a.c., ar fi pătruns în locuința femeii, și, prin constrângere fizică, ar fi întreținut relații sexuale cu victima.
Cei în cauză au fost reţinuti pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud cu propunere de arestare preventivă.
Știre actualizată 04.02.2019 ora 17:08 aflată prin intermediul compartimentului de relații publice al IPJ Vrancea: În legătură cu persoanele cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de viol la Corbița, față de bărbatul în vârstă de 31 de ani a fost dispusă măsura arestului preventiv iar față de minor măsura arestului la domiciliu.
Amănunte prezentate prin compartimentul de relații publice al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, în cadrul buletinului de presă nr. 25 din 4 februarie 2019.














