Ultima oră

Surse | S-a închis și secția de Cardiologie a Spitalului Județean Focșani

Ziarul de Vrancea
11 apr 2020 5801 vizualizări
Foto:arhiva ZdV credit foto:B1
Foto:arhiva ZdV credit foto:B1

După ce miercuri, 8 aprilie 2020, a fost închisă secția de Nefrologie de la Spitalul de Urgență ”Sfântul Pantelimon” Focșani, astăzi - sâmbătă 11 aprilie 2020 - același lucru s-ar fi întâmplat, conform unor surse neoficiale consultate de Ziarul de Vrancea, cu secția de Cardiologie din cadrul aceleiași unități sanitare.

Măsura ar fi fost luată ca urmare a confirmării pozitive SARS-CoV-2 aflată sâmbătă, 11 aprilie 2020, a unui asistent medical din cadrul secției amintite.Cei patru pacienți, care se aflau internați în această secție, au fost transferați la Spitalul Municipal Adjud. Închiderea s-ar face, spun sursele noastre, pentru două zile, interval de timp în care urmează să se realizeze dezinfecția secției, așa cum prevăd normele în vigoare.

Reamintim că întreaga conducere a Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Pantelimon” din Focșani a intrat în izolare. Acest lucru s-a întâmplat după ce conducerea celei mai mari unități sanitare din Vrancea a fost testată SARS-CoV-2, ieri - vineri, 10 aprilie 2020 - ca urmare a confirmării pozitive de miercuri, 8 aprilie 2020, a directorului general al spitalului județean Focșani, Constantin Mîndrilă.

 Joi, 9 aprilie 2020, după ce a devenit public faptul că directorul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Constantin Mîndrilă, este contaminat cu noul coronavirus, Prefectura Vrancea a solicitat instituirea unei conduceri militare la nivelul Spitalului Focșani. Potrivit prefectului Gheorghiță Berbece, managerul Mîndrilă a dat dovadă de slăbiciune în gestionarea activității spitalului în ultima perioadă și de aceea s-a ajuns în situația în care șapte cadre medicale au fost contaminate cu noul coronavirus.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.