Soluție definitivă a Curții de Apel Galați: Mandatul lui Răduță Macovei, primarul comunei Reghiu, a încetat de drept
Decizia Curții de Apel Galați și este definitivă și executorie. Răduță Macovei avea o condamnare cu suspendare, de doi ani, în urma căreia i se interzisese dreptul de a mai ocupa o funcție publică. Sesizarea a făcut-o fostul viceprimar, Neculai Nemuț, iar Prefectura Vrancea i-a anulat mandatul, însă Macovei a contestat în instanță decizia Prefecturii. La Tribunalul Vrancea, Răduță Macovei a avut câștig de cauză, însă Prefectura Vrancea a făcut recurs la Curtea de Apel Galați și a câștigat.
Curtea de Apel Galați a admis vineri 11 Ianuarie 2019 recursul formulat în dosarul în care Tribunalul Vrancea, anulase ordinul de încetare a mandatului primarului PSD Răduță Macovei, ordin emis de Instituția Prefectului Vrancea. Instanța a admis și cererea de intervenție accesorie formulată de consilierul PNL Neculai Nemuț, cel care s-a implicat juridic în instanță, pentru ca legea să fie respectată.
În aceste condiții, mandatul fostului primar Răduță Macovei a încetat de drept.
Răduță Macovei nu mai are voie să ocupe o funcție publică timp de 10 ani, în urma condamnării penale definitive pe care a suferit-o în 2017.
Decizia de vineri 11 Ianuarie a CA Galați:
|
|
Şedinţe
Citiți și: Primarul PSD din Reghiu a fost dat de jos din funcție de Curtea de Apel Galați
Răduță Macovei, primarul PSD al comunei Reghiu, a rămas fără funcție după ce Curtea de Apel Galați a admis vineri recursul făcut de Prefectura Vrancea împotriva sentinței Tribunalului Vrancea prin care edilul a reușit anul trecut să își păstreze mandatul. Primarul Răduță Macovei a fost condamnat în iunie 2017 pentru două fapte de conflict de interese, iar executarea pedepsei i-a fost suspendată, cu un termen de încercare de patru ani. Abia pe 10 octombrie 2018 prefectul Sorin Hornea a emis ordinul de încetare de drept a mandatului primarului din Reghiu. Răduță Macovei a obținut la Tribunalul Vrancea suspendarea ordinului până la pronunțarea instanței de fond, însă Curtea de Apel Galați a decis vineri să admită recursul făcut de Instituția Prefectului. ”Admite recursul pârâtei. Admite cererea de intervenţie accesorie. Casează încheierea din data de 29.10.2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi în rejudecare: Respinge cererea de suspendare ca nefondată. Obligă pe intimatul- reclamant să plătească 850 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de intervenientul Nemuţ Neculai”, se arată în soluția publicată pe site-ul Curții de Apel Galați. La această soluție s-a ajuns și în urma demersurilor făcute de consilierul PNL Neculai Nemuț, care a făcut plângeri la Parchet și la alte instituții întrucât primarul Răduță Macovei nu și-a pierdut mandatul imediat după condamnare. (Mihai BOICU)
|