Educație

(Update) Solidaritate 3D: Primele viziere făcute de elevii Colegiului Național „Unirea” au ajuns la cadrele medicale

Ziarul de Vrancea
30 mar 2020 2792 vizualizări

Elevii Colegiului Național Unirea", sub coordonarea profesorului Adrian Colin, au răspuns inițiativei ONG-ului Nație Prin Educație și au decis să contribuie la dotarea personalului sanitar cu măști protectoare, executate la imprimante 3D. Luni, 30 martie a.c., primele viziere au ajuns la Secția de Chirurgie a Spitalului Județean, la Centrul de Dializă și la Serviciul Judetean de Ambulanță. 

„Se imprimă 3D non-stop la CNU și toate produsele vor fi donate către cadre medicale”, a anunțat, pe Facebook, profesorul Cornel Noană, directorul Colegiului Național Unirea' din Focșani. 

„Prezenți la acțiune! Este momentul să arătăm ca ne pasa! Suntem conștienți de gravitatea situatiei actuale cu care se confruntă omenirea, fapt pentru care ne-am propus sa printam in 3D măști protectoare. Nevoia este mare și noi putem contribui la echilibrarea deficitului de echipament. Astfel, dorim sa le mulțumim celor de la Natie Prin Educatie pentru inițiativa luată, dar și pentru șansa oferită de a ajuta cadrele medicale pe care le consideram eroii acestei perioade dificile. Treptat vom reuși să echilibrăm situația!” - au transmis membrii echipei de robotică BrickBot, elevi ai Colegiului Național „Unirea”.

„Primele viziere au ajuns la Spitalul Județean-secția chirurgie, la Centrul de dializă și la Serviciul județean de ambulanță! Se imprimă 3D non-stop la CNU și toate produsele vor fi donate către cadre medicale!”, a transmis, pe Facebook, directorul Colegiului Național „Unirea” din Focșani. 

ONG-ul Natie Prin Educatie organizează în România competiția de robotică First Tech Challenge. În contexul epidemiei COVID-19, reprezentanții ONG-ului au demarat un program prin care echipele participante pot contribui la dotarea personalului sanitar cu măști protectoare realizate la imprimante 3D.

Precizările directorului CNU prof Cornel Noana-marți 31 martie 2020 ora17:00

Ma simt dator sa revin la postarea de ieri in care anuntam ca primele viziere produse la CNU au ajuns acolo unde era nevoie de ele! O fac pentru ca sute de like-uri, zeci de distribuiri si articole intregi care au urmat mi-au dat sentimentul ca unele precizari nu pot lipsi ;;.

Nimic din toate acestea nu s-ar fi putut intampla daca Natie Prin Educatie n-ar fi demarat un proiect de introducere a roboticii in scoli si n-ar fi asigurat dotarea minima necesara pentru demararea activitatii, daca oameni dedicati din scoala sau din afara ei nu si-ar fi daruit din timp pentru a fi alaturi de elevi in acest demers, daca antrprenorii n-ar fi inteles ca totul merita finantat...

Cat despre noi, cei de la CNU, ar mai fi de precizat norocul absolut ca-l avem alaturi pe Colin Adrian, voluntar implicat 100% in ceea ce face la Clubul de robotica, dar si pe toti cei care impart cu noi o parte din veniturile lor, prin Asociatia UNIRISTII! Ceea ce facem nu este mult, dar e modul nostru de a arata ca NE PASA!

@cateputindelatoti


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.