Ultima oră

Simulare de accident la Şcoala Burca

Dan Chiriac
17 aug 2017 321 vizualizări

u la exercițiu au participat și reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate

Joi, 17 august a.c., cu începere de la ora 10.30, Stația de Pompieri Vidra a desfăşurat un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru salvarea unei persoane surprinse sub dărâmături. Exercițiul s-a desfășurat la Școala Generală din satul  Burca, comuna Vidra, iar scenariul a presupus că o persoană a rămas blocată în urma prăbușirii unui perete. Astfel, s-au deplasat la faţa locului 3 echipaje din cadrul Stației de Pompieri Vidra, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru muncă operativă şi o ambulanţă SMURD. La exercițiu au participat și reprezentanții Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate. Pompierii militari au acționat pentru deblocare, extragere în condiții de siguranță și acordare asistență medicală victimei. Exercițiul s-a desfășurat pentru antrenarea forţelor de intervenţie, dar şi a persoanelor cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. În urma evaluării acestuia s-a constatat că atât echipele de intervenţie, cât şi personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din cadrul obiectivului au acţionat conform planurilor de intervenţie, fără a se semnala probleme deosebite. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.