Ultima oră

S-a dat soluția primei instanțe de judecată în dosarul polițistei Monica Gogu

Ziarul de Vrancea
6 apr 2018 4788 vizualizări

Cea care în urmă cu 4 ani la volanul unui ”gipan” BMW, a spulberat chioșcul de la stația de autobuze de la Capelă, din centrul Focșaniului, cu tot cu vânzătoarea care era în interior.

Conform soluției, judecătorul de la Judecătoria Focșani, care a avut repartizat dosarul,  a dispus  condamnarea la închisoare cu suspendare  a inculpatei pentru faptele sale, și la prestarea de muncă în folosul comunității.Același  judecător a  mai dispus în dosar, și ca firma de asigurări să plătească despăgubiri victimei (vânzătoarea care era în interiorul chioșcului când ,polițista,Monica Gogula volanul unui ”gipan” BMW, l-a spulberat)  Decizia primei instanțe nu este definitivă putând fi contestată.Redăm în continuare soluția instanței de fond în dosarul polițistei Monica Paula Gogu : ”În baza art. 396 alin. (2) C.pr.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., condamnă pe inculpata Gogu Monica Paula – la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prev. de art. 338 alin. 1 C.pen. – la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. 3C.pen. În baza art. 38 alin. (1) din C.pen. constată că infracţiunile pentru care inculpata Gogu Monica Paula a fost condamnată sunt concurente. În baza art. 39 alin. (1) lit. b din C.pen. dispune aplicarea pedepsei mai grele de 2 ani şi 6 luni închisoare, care va fi sporită cu o treime din cea de-a doua, urmând să execute o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare. În baza art. 91 C. pen., suspendă sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.. Conform art. 93 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata trebuie respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin (2) lit. b C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata Gogu Monica Paula va executa obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate; În baza art. 93 alin (3) C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul Gogu Monica Paula va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 80 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate – Şcoala Gimnazială ”Anghel Saligny” Focşani sau CJRAE Vrancea (entitatea şi tipul de activitate va fi decis de către consilierul de probaţiune). Supravegherea executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse inculpatului se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Vrancea. În baza art. 404 alin (2) C.pr.pen, atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării executării pedepsei prev de art. 96 C. pen – nerespectarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse, săvârşirea unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 19, 20, 25 alin.1, 84 alin.1 C.pr.pen. , rap. la art. 397 alin.(1) C.pr.pen. , coroborate cu art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă intentată de partea civilă Haliciu Elena (fostă Barbălată) şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 80000 lei reprezentând daune morale şi 1000 lei reprezentând daune materiale. Respinge restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate. Admite acţiunea civilă intentată de partea civilă Spital Judeţean de Urgenţă „Sf Pantelimon” Focşani şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 1849,86 lei şi dobânda legală reprezentând daune materiale. Admite acţiunea civilă intentată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti şi obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA, la despăgubiri civile către partea civilă, în valoare de 14212,12 lei reprezentând daune materiale. În baza 276 alin. (1) din C.pr.pen. obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA la plata de cheltuieli judiciare către partea civilă Haliciu Elena (fostă Barbălată) în cuantum de 6000 lei. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., obligă inculpata Gogu Monica Paula la plata sumei de 3300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat (din care 1500 lei cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale). Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.”

Citiți și:Polițista Monica Gogu scapă de acuzația conducerii cu alcoolemie;

Dosarul accidentului celor trei poliţişti- pe masa procurorilor gălăţeni;

O poliţistă de la Economica dăramat staţia de vis avis de capelă din Focșani cu un BMW X 5;

VIDEO preluat de pe canalul youtube Observator TV:

VIDEO!!! BMW-ul distrus în accidentul de vineri costă cat o garsonieră;

Mărturii contradictorii în dosarul accidentului poliţiştei Gogu;

O nouă rundă de audieri în dosarul accidentului de la Capelă​;

Poliţista care a produs accidentul de la Capelă va fi reaudiată;

Poliţista Gogu, autoarea accidentului de la Capelă, a scăpat parţial de acuzaţii;

1,05 este alcoolemia poliţistei care a dărâmat staţia de autobuz de la Capelă;

Ce spune şeful Poliţiei vrâncene despre oamenii legii care au fugit de la locul accidentului de vineri


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.