Ultima oră

(Update) Primarul comunei Urechesti, Nistor Bratosin, reținut 24 de ore după ce-a fost audiat, într-un dosar privind două incendieri

Gabriel Sava
9 mai 2018 8375 vizualizări

Actualizare știre 09.05.2018-ora 17,30:Primarul comunei Urechești, Nistor Bratosin a fost reținut pentru 24 de ore,potrivit unor surse.În urmă cu puțin timp potrivit informațiilor redactorilor Ziarului de Vrancea, Nistor Bratosin a fost dus cu duba de la parchet la arestul poliției,urmând ca în curusl zilei de mâine ,să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

Actualizare știre 09.05.2018-ora 22,00:Nistor Bratosin, primarul comunei Urechești a fost audiat într-un dosar în care este acuzat că ar fi instigat o altă persoană să dea foc celor două imobile. ”În ceea ce îl privește pe B.N., acesta este cercetat sub aspectul comiterii a două infracțiuni de instigare la distrugere. O a doua persoană, O.V.A. este cercetată sub aspectul comiterii celor două infracțiuni de distrugere. Prejudiciul cauzat în urma incendierii celor două imobile este estimat la valoarea de 115.000 lei. Aceștia nu au recunoscut faptele”, au declarat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, unitatea de parchet care soluționează acest dosar. Conform informațiilor aflate până la acest moment, cel de-al doilea suspect din acest dosar, Vasile Olteanu Adi, este cel cercetat că ar fi provocat cele două incendii după ce ar fi fost instigat de edilul din Urechești. Acesta (n.r.- Vasile Olteanu Adi) a fost recent arestat după o descindere a polițiștilor de la Biroul de Investigații Criminale, 26 martie 2018, alături de Ionuț și Ștefan Busuioc dar și de Gabriel Pompiliu Iosif, într-un dosar privind mai multe spargeri de locuințe, urmate de furtul mai multor obiecte de valoare, bijuterii, electronice și electrocasnice dar și de sume de bani. Chiar dacă acesta se află deja în arest, Olteanu va fi, cel mai probabil, propus din nou în vederea arestării preventive în acest dosar. 

Ce soluție vor da judecătorii, în baza probelor existente la dosar, propunerii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile a procurorului de caz, se va vedea în cursul zilei de joi, 10.05.2018.Pe surse se vehiculează însă și  ipoteza unei răzbunari politice în cazul primarului de la Urechești, și a legăturii sale, cu cele două incendii izbucnite, în comuna pe care el o administrează, din postul de gospodar șef, la finalul anului 2017, la interval  de două săptămâni,unul de celălalt.

Știrea inițială -09.05.2018-ora 15,00:La această oră, primarul din Urechesti, Nistor Bratosin, a fost audiat de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Focsani în calitate de martor într-un dosar privind două incendieri.

Conform unor surse judiciare cele două persoane vătămate ar fi declarat că primarul a fost cel care a dat foc locuințelor. Acesta a negat orice implicare în cele două incendii care au avut loc pe raza comunei.

Este vorba despre evenimente care s-au întâmplat la sfârşitul anului 2017 în Urechești .Atunci două ferme au fost mistuite de incendii, la interval de doar două săptămâni.Poliţiştii au menționat atunci că focul ar fi fost pus intenţionat, fiind distruse gospodării, iar zeci de animale, vaci, capre, oi, porci, au murit. Proprietarii fermelor, membri PSD, au spus la cercetări că ar putea fi vorba de o răzbunare politică.Nistor Bratosin este primar al comunei Urechești la al doilea mandat.În primul  el a candidat sub sigla PDL iar în cel de-al doilea două,după unirea PDL cu PNL sub sigla,Partidului Național Liberal.Vom reveni cu amănunte.

Citiți despre ce s-a publicat la vremea respectivă în Ziarul de Vrancea despre cele două incendii de la Urechești:

Incendiu de amploare izbucnit astă-noapte spre dimineață, la Urechești;

Un nou incendiu devastator a avut loc noaptea trecută înUrechești;

Cercetări efectuate de polițiști în cazul ultimului incendiu produs în comuna Urechești 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.